Consiliul Local al Tinerilor din Botanica (CLT Botanica) este o formă de reprezentare a tinerilor din sectorul Botanica în raport cu autoritatea publică locală, având scopul de a implica tinerii în procesele decizionale. Dacă vrei să faci parte din această echipă, atunci te anunțăm că CLT Botanica realizează acum recrutările de voluntari.
CLT Botanica desfășoară proiecte cu și pentru tineri, axându-se pe mai multe domenii, precum: educațional, socio-cultural, activism și implicare civică, etc. Totodată, se realizează proiecte de capacitare a tinerilor, despre mai multe subiecte, ca de exemplu: advocacy, dezbateri, scriere de proiecte, discurs public, time management, inteligență emoțională, negocieri, etc.
Practicând voluntariatul în cadrul CLT Botanica, ai parte de un șir de oportunități. În primul rând, te vei dezvolta personal, vei dobândi noi cunoștințe, îți vei consolida abilitățile, competențele și aptitudinile tale şi vei cunoaște noi persoane cu principii, valori și interese comune. De asemenea, vei avea șansa de a transpune ideile tale în proiecte marca CLT Botanica și vei putea participa la implementarea şi coordonarea acestora, contribuind la activitățile care se realizează în cadrul unui consiliu local de tineret.
CLT Botanica tinde spre valorificarea implicării fiecărui tânăr, prin urmare, fiind în echipa noastră, te vei implica activ în viața societății tale, fiind chiar tu acea schimbare favorabilă, la care aspirăm cu toții.
Aşadar, dacă eşti interesat, poți deveni voluntar în unul dintre următoarele departamente:
# Resurse Umane;
# Comunicare și Relații Externe;
# Proiecte pentru Tineri;
# Parteneriate și Advocacy.
Doritorii se pot înregistra, completând formularul din acest link. Ulterior, se va desfășura etapa de interviu.
Data limită este 9 mai.
Mai multe detalii găsești AICI!