Parlamentul European a aprobat „certificatul UE COVID-19”. Persoanele vaccinate vor putea călători în UE fără să stea în carantină

1-24-920×690 (1)
Foto:The economics time

Parlamentul European a aprobat certificatul UE COVID-19. Astfel, cetățenii UE care fac dovada că au fost vaccinați sau testați pozitiv pentru anticorpi ori negativi pentru depistarea virusului COVID-19 vor fi exceptați de la măsurile de restricție de circulație sau izolare care sunt impuse de statele UE în prezent.

Statele membre UE la fel vor fi obligate să accepte certificatul de vaccinare a persoanelor vaccinate cu seruri aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și pot alege dacă acceptă și alte vaccinuri, precum cele din Rusia sau China.

Începând cu luna iunie, țările din UE deschid granițele pentru turiști vaccinați, dar și pentru cei din țări cu rate mici de infectare.

Documentul vine în sprijinul cetățenilor care doresc să evite carantinarea și izolarea atunci când călătoresc între statele membre UE și este nediscriminatoriu și gratuit, valabil pe hârtie sau în format digital.

Certificatul nu este obligatoriu pentru a călători în alte state membre, nu ține loc de pașaport, prin urmare nu este o condiție pentru exercitarea dreptului la liberă circulație.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcţie de caz, că a obţinut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecţie anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, afirmă eurodeputaţii într-un comunicat de presă.

Propunerea legislativă privind cetăţenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi 31 de abţineri, în timp ce propunerea privind resortisanţii ţărilor terţe a fost adoptată cu 540 de voturi „pentru”, 80 „împotrivă” şi 70 abţineri.

Titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricţii de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului. Eurodeputaţii au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate şi din motive economice, ţările membre UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite”.

Parlamentul doreşte să se asigure că certificatul UE funcţionează în paralel cu orice iniţiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, acelaşi cadru juridic comun.

Statele membre UE trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Janssen), susţin eurodeputaţii. Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru utilizare de urgenţă.

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda şi falsificarea, precum va vi verificată şi autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obţinute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinaţie şi nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Lista entităţilor care vor prelucra şi primi date va fi publică, astfel încât cetăţenii să îşi poată exercita drepturile în materie de protecţie a datelor în temeiul Regulamentului general privind protecţia datelor.

În cele din urmă, deputaţii subliniază că vaccinurile împotriva COVID-19 trebuie să fie produse la scară largă, la preţuri accesibile şi alocate la nivel mondial. De asemenea, aceştia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la problemele grave cauzate de nerespectarea termenelor de producţie şi de livrare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente