Decizia Chinei de a oferi Republicii Moldova lotul de vaccinuri anti COVID-19 vine ca urmare a solicitării adresate de Zinaida Greceanîi, pe 4 martie anul curent.
China a confirmat acordarea a 150 000de doze de vaccin Republicii Moldova în calitate de ajutor umanitar. Anunțul a fost făcut printr-o scrisoare oficială emisă de autoritățile Republicii Populare Chineze. Scrisoarea a fost emisă de președintele comitetului permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din întreaga Chină, Li Zhanshu în adresa președintei parlamentului Zinaida Grecianîi.
„În ultimul an, China și Moldova au rezistat provocării severe a pandemiei, s-au ajutat și s-au sprijinit reciproc, promovând dezvoltarea relațiilor bilaterale in mod constant și obținând noi realizări în diferite domenii. Partea chineză este dispusă să acorde Moldovei susținere și ajutor, în limitele capacităților sale și a decis să ofere Moldovei 150 000 de doze de vaccin anti COVID-19 în calitate de asistență umanitară, pentru a ajuta Moldova în combaterea pandemiei. Suntem încrezuți că Moldova va învinge această luptă împotriva virusului cât mai curând posibil”, se arată în scrisoare.