Centrul Media pentru Tineri te invită să faci parte din Clubul Ideilor Anticorupţie, ediţia 2021. Cum te poți înregistra

33

Ai auzit de Clubul Ideilor Anticorupție? Al doilea an consecutiv, PNUD Moldova, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și Centrul Media pentru Tineri, organizează o serie de activități  interactive unde tinerii şi tinerele învaţă care sunt riscurile, consecinţele corupţiei şi cum s-ar putea implica ei/ele în prevenirea acestui fenomen. Ședințele Clubului se vor desfășura în format online. 

Ce îţi oferă Clubul Ideilor Anticorupţie?

# Vei înțelege ce este corupţia şi care sunt manifestările acesteia;

# Vei afla cum să construiești un discurs anticorupție cu un mesaj bine structurat;

# Vei învăţa cum să creezi un material video folosindu-ţi telefonul şi cum să-ţi promovezi produsul în mediul online;

# Vei avea posibilitatea să participi la concursul de materiale video care va fi organizat în cadrul Clubului;

# Vei cunoaște mai mulți tineri și tinere activi/active şi implicaţi/implicate social;

# Ai posibilitatea să câştigi unul din cele 6 premii care vor fi oferite câștigătorilor materialelor video;

# Ai șansa să devii voluntar al Centrului Național Anticorupție!

Din club vor face parte 100 de tineri și tinere cu vârstele cuprinse între 15-20 de ani din diferite regiuni ale Republicii Moldova. Participanții vor fi selectați de un juriu, în baza argumentării răspunsurilor din formular. Înscrierile se încheie la 30 aprilie.

Completează formularul de participare.

Tinerii şi tinerele care au participat în 2020 la Clubul Ideilor Anticorupţie nu sunt eligibili pentru această ediţie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente