Sechestru record, aplicat de CNA în acest an. Au fost reținute bunuri în valoare de 110 milioane de lei

sech

Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA anunţă aplicarea sechestrelor în valoare de 110 milioane de lei în cadrul unor dosare penale, pornite pe spălare de bani, corupere şi trafic de droguri. Printre acestea se numără 8 autoturisme, 31 terenuri şi 52 construcții.

De asemenea, în cadrul investigațiilor financiare paralele, efectuate în cadrul unei cauze penale, a fost ridicat un automobil de model Range Rover, în valoare de peste 1 milion de lei, care aparține unei persoane implicate în spălare de bani. Mijlocul de transport urmează a fi vândut anticipat, până la o eventuală decizie de confiscare în vederea conservării valorii acestuia și asigurării recuperării eficiente a bunurilor spălate. În total de la persoana respectivă au fost sechestrate bunuri în valoare de circa 3 milioane de lei.

Amintim că, Agenţia are în calitate de atribuţii efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale sechestrate.

În anul 2020, ARBI a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1,5 miliarde de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente