Vitalie Braniște are 46 de ani și, alături de soția sa Rita, crește și educă doi fii: Dragoș, de 16 ani și Andrieș – 13 ani. Vitalie și Rita sunt căsătoriți de mai bine de 17 ani. Soția face contabilitate, iar Vitalie a făcut medicină, timp de aproape 14 ani, iar apoi și-a schimbat specializarea și deja de 20 de ani activează în domeniul IT. A fost chiar o perioadă în care practica ambele domenii.
„Eu am studii medicale, nu pot să zic că am fost primul la învățătură, dar au fost niște studii foarte bune și din ce am învățat atunci, cunosc și până astăzi. Eu am asistat și la nașterea celor doi fii. Am avut experiența de a lucra cu copiii încă din 1992, după ce absolvisem colegiul de medicină, când am lucrat la un spital pentru copii nou-născuți și părăsiți. Dar gândurile la apariția unui omulean nou, mic, mereu îmi treceau prin minte.”
Vitalie își aduce aminte, că a fost printre primii tați din Moldova care asistau la nașterea copiilor, în 2004 erau încă puțini. Tatăl a asistat atât la nașterea primului fiu, cât și la al doilea și a văzut copiii încă înaintea mamei. „Mi s-a uscat în gură, chiar dacă asistasem la naștere. Când se nasc prima dată sunt așa roșii și mici și te uiți la ei așa straniu, cum au apărut pe lumea asta. Emoțiile sunt greu de redat. Cea mai mare frică și grijă e să-l vezi că s-a născut sănătos. Și când doctorul îți spune că e totalmente sănătos, băiețel, 3,5 kg și înălțimea – da, se usucă gura și are loc așa o senzație și o trăire stranie. E așa, de parcă ai vedea lumea din altă parte.”
Când s-a pornit prima dată cel mai mic, Vitalie era la părinții săi la țară, iar fiul avea în jur de un an. Tatăl lui Vitalie era prin ogradă cu copiii, iar el prin casă și tatăl l-a strigat: „Ia! S-a pornit!” E destul de greu să exprimi în cuvinte emoțiile acestea, sunt niște emoții de bucurie și de neliniște totodată, e ceva interesant. Dar când copiii sunt la o vârstă mai mare – emoțiile acestea sunt mai tot timpul, începând cu năzbâtiile, apoi școala și urmează multe altele.
„Eu demult mă gândeam la întrebarea: ce înseamnă un tată bun? Vreau să ies din banalități, sigur că sunt și ele adevărate, dar sunt deja cunoscute. Sigur că, în primul rând, un tată bun înseamnă să-ți iubești copilul. Dar pe lângă aceasta, un tată bun trebuie să aibă o anumită ideologie: să crești niște copii, nu înseamnă să fii doar alături de ei, să le asiguri casa, masa, dragostea de oameni: trebuie să știi să-i modelezi, dar fără ca să-i manipulezi. Însă asta nu se poate realiza, dacă omul nu știe ce își dorește și unde vrea să ajungă. Asta e provocarea: să-i crești cu niște principii, începând cu cele mărunte și până la cele mari. Și lucrul acesta trebuie să-l faci într-o modalitate sinceră și fără manipulare. Deloc manipulare.”
De când a devenit tată, Vitalie s-a făcut mai răbdător și mai tolerant cu cei din jur, cu cei mai slabi, cu cei mai naivi, mai creduli. Înainte era mai puțin rezistent la aceste lucruri, dar acum s-a învățat să se uite și să observe până când este momentul potrivit pentru a interveni și a se implica într-o situație. A învățat să se uite la lucruri mai rațional, mai calm. „Și apoi, când te uiți la ei așa cum se joacă, cum intră în jocurile astea și se deconectează, nemaivorbind de expresia aceea de încântare de pe fața lor… Eu eram mai nerăbdător, mai intolerant, dar ei te învață să fii mai bun.”
„Consider, că primul pas spre dominare, spre sexism, este atunci când soția la căsătorie își schimbă numele de familie. Nu văd niciun sens – ți se fură identitatea. Eu fac mâncare când vreau sau când trebuie. Curățenia e obligatorie pentru toți. Eu fac ce este mai greu de făcut. Nu avem o distribuire mare de roluri funcționale: tot ce face soția – pot face și eu. Nu avem o repartizare a rolurilor: face cel care poate și căruia îi reușește cel mai bine.”
Armonia în familie nu e ceva care vine ca un dar de la natură, de la Dumnezeu. Armonia este ceva ce se obține, la care se lucrează. Armonia e în capul mesei, când se lucrează asupra ei, dar nu poate fi prezentă 100 % niciodată. Construirea armoniei înseamnă comunicare. Armonia începe de la felul fiecăruia de a fi, armonia înseamnă și înțelegerea și modelarea corectă a unuia față de altul. Armonia se construiește, pe urmă se menține și se dezvoltă. „Din punctul meu de vedere, fiecare trebuie să facă ce îi place și i se dă mai bine. Iar dacă unei femei îi reușește mai bine cariera și acest lucru îi place mai tare decât să se ocupe cu familia, cu copiii, atunci își selectează așa o familie, în care ea se ocupă cu ceea ce îi place.”
E foarte important de învățat respectul față de oamenii din jur. Trebuie de însămânțat în copil grăuntele empatiei. Respectul față de oameni nu înseamnă să te lași călcat în picioare, dar nici nu trebuie să fii un nesimțit. Cei 7 ani de acasă e o combinație când ai și respect, dar lucrează și capul. Ulterior merge educația. Vitalie nu pune accent pe cunoștințele de școală: copilul trebuie să știe să citească, să scrie, dar aceasta e pe al treilea loc. Pe primul loc este dezvoltarea psiho-emoțională și sănătoasă și pe al doilea – înțelegerea lucrurilor din jur și respectul față de oameni.
„Nu cred, că vreun sfat de-al meu ar ajuta, fiindcă fiecare tată se gândește, că ar fi într-un oarecare fel bun. Le-aș dori, însă, tuturor taților să aibă mai multă minte, în afară de aceasta, alte sfaturi nu le pot da. Pentru că, în primul rând, nu le ascultă din exterior, iar într-al doilea rând – dacă nu e minte, sfatul nici atâta nu ajută. Să gândească mai mult, să analizeze mai mult viața lor. Și aici mă refer anume la viața cu copiii. Să se uite mai mult în ochii copiilor și să gândească mai mult.”
Fii un tată bun!
***
Campania „Un Tată Bun” este finanțată de Fundația OAK prin intermediul Fundației Est-Europene, în cadrul Proiectului „Abordarea violenței domestice în Republica Moldova”.
