Pe parcursul săptămânii precedente, polițiștii de frontieră au identificat 62 de teste Covid-19 falsificate. Cazurile au fost consemnate în punctele de trecere a frontierei Palanca, Aeroportul Chișinău, Leușeni și Sculeni. Documentați penal sunt atât cetățeni ai Republicii Moldova, cât și cetățeni străini. Conform prevederilor legale, aceste persoane riscă sancțiuni penale: amendă de până la 32 500 lei sau închisoare de până la 2 ani.
Deși nu se conștientizează pericolul care-l prezintă virusul de tip COVID-19, în continuare falsificarea testelor rămâne o tentație pentru mulți cetățeni, care fie și-au planificat o călătorie peste hotarele țării, fie că revin din străinătate. S-au intensificat aceste ilegalități odată cu impunerea în perioada pandemică a unor măsuri anti-COVID mai aspre, atât de Republica Moldova cât și de alte state. Și, pentru a fi scutiți de autoizolare sau de a li se permite intrarea în alte țări, unde este obligatorie prezentarea testelor, mulți din cetățeni apelează la falsificarea documentelor. Mai mult că urmările acestei ilegalități sunt grave, într-o mare măsură favorizează creșterea riscului de răspândire a infecției de tip COVID-19.
Numărul total de teste COVID-19 cu semne de falsificare, care au fost depistate la trecerea frontierei de stat, se ridică la 270 de acte. Acestea au fost identificate în cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei, în perioada de referință.
În context, Poliția de Frontieră reiterează atenționarea către toți participanții la traficul transfrontalier de a nu încerca vigilența și profesionalismul angajaților. „Cerem responsabilitate, prudență și grijă de sănătatea proprie și a celor dragi!
Covid-19 nu a dispărut!”