„Subiectul procurării vaccinului CoronaVac necesită transparență maximă.” Reacția opoziției privind cumpărarea vaccinului produs în China

Outbreak of the coronavirus disease (COVID-19), in Sao Paulo
Foto:REUTERS/Amanda Perobelli

Deputații opoziției parlamentare critică intenția autorităților de la Chișinău de a procura 400 de mii de doze de vaccin CoronaVac, produs de compania chineză Sinovac. Potrivit parlamentarilor, serul are o reputație dubioasă și ar putea pune în pericol sănătatea oamenilor. Opoziția parlamentară spune că-l așteaptă la raport în Parlament pe premierul interimar, Aureliu Ciocoi, pentru a face claritate la acest subiect. 

Fracțiunea Platformei DA cere audierea în plenul Parlamentului a prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi. Potrivit deputaților Platformei DA, subiectul procurării vaccinului CoronaVac este mult prea sensibil și necesită transparență maximă, notează IPN.

„Când am făcut o analiză, am văzut că are o eficiență redusă și a apărut întrebarea dacă această tranzacție este benefică pentru Republica Moldova. Dacă ar fi fost o donație, mai înțelegeam, dar e vorba 70-80 de milioane din banii contribuabililor care urmează să fie alocate pentru procurarea acestui vaccin cu o reputație nu tocmai strălucită”, a spus deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

„În toată lumea, încă de la începutul pandemiei, când se discuta despre apariția vaccinului, guvernele au început a negocia. Unele guverne au comandat vaccinul încă de când era în perioada de cercetare. Republica Moldova nu a avut norocul unui prim-ministru bun care să negocieze procurarea unui lot de vaccinuri și nici n-au prevăzut bani în buget pentru așa ceva”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.

Și democrații se arată nemulțumiți de ritmul în care are loc imunizarea populației, de la începutul campaniei de vaccinare fiind imunizate peste 67 de mii de persoane.

„Există multe semne de întrebare în privința acestui vaccin, nu este omologat de OMS, nu este înregistrat în Republica Moldova. Mai bine așteptăm vaccinuri de pe platforma COVAX. Dar cu tempourile cu care se vaccinează acum în Republica Moldova, imunizarea va fi asigurată în următorii 5-6 ani. Este mult prea mult”, a spus deputatul PDM, Nicolae Ciubuc.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că analizează posibilitatea procurării a 400 de mii de doze de vaccin CoronaVac, produs de compania chineză Sinovac. Vaccinul este aprobat în 17 țările ale lumii, inclusiv Ucraina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente