Drepturile Omului în Moldova în anul 2020. Ce încălcări au fost identificate de Amnesty International

humvee-armata-chisinau

Reacția guvernului la COVID–19 a provocat îngrijorare cu privire la respectarea drepturilor omului, inclusiv în ceea ce privește dreptul la sănătate și libertatea de exprimare, dreptul la libertatea de întrunire pașnică, la libertatea de circulație. Acestea și nu doar sunt constatările Amnesty International Moldova cu privire la respectarea Drepturilor Omului în Republica Moldova.

În raport se mai menționează că nu s-a înregistrat niciun progres în abordarea problemelor legate de tortura sistematică și alte forme de rele tratamente. O nouă lege a ONG–urilor a fost adoptată ca urmare a implicării societății civile. Problemele ce țin de procesele echitabile au rămas nesoluționate.

Dreptul la sănătate

Măsurile adoptate pentru a face față pandemiei COVID-19 au dus la reducerea furnizării altor servicii medicale și la suspendarea temporară a serviciilor non-urgente. În pofida acestor măsuri, presiunea care a urmat asupra sistemului de sănătate a făcut ca lucrătorii din domeniul sănătății să devină deosebit de vulnerabili, suferind de un deficit de Echipament Individual de Protecție eficient și de o rată ridicată de infectare. Cu toate acestea, puțini
lucrători din domeniul sănătății au fost de acord să vorbească despre aceste probleme în mod oficial sau neoficial, de teama represaliilor.

Regiunea Transnistreană

Ca răspuns la pandemia COVID-19, autorităţile de facto din Transnistria au introdus restricţii privind călătoriile din teritoriul controlat de guvernul Moldovei pentru persoanele fără „paşapoarte” locale. În timp ce au fost făcute numeroase excepţii, această măsură a vizat în mod special lucrătorii medicali rezidenţi în Transnistria şi care lucrau peste Nistru, care, în consecinţă, au fost forţaţi să aleagă de ce parte a liniei de conflict să trăiască şi să
muncească. Acest lucru combinat cu lipsa generală de personal medical, a redus furnizarea serviciilor medicale pentru populația locală.

Libertatea de exprimare

Mass-media a rămas, în general, pluralistă, dar foarte dependentă de finanțarea privată, care de obicei are înclinații politice clare. Litigiile de calomnie în cadrul procedurilor civile au rămas un instrument de presiune asupra instituțiilor mass-media independente, inclusiv din cauza cheltuielilor de judecată.

În luna martie, autoritatea oficială de reglementare a mass-media a obligat ca, cu titlu executoriu imediat și pe toată perioada de urgență, prezentatorii și comentatorii mass-media „să renunțe la opinia proprie” cu privire la COVID-19 și să se bazeze exclusiv pe
informațiile oficiale și pe cele ale OMS. Indignarea publică care a urmat a forțat autoritatea de reglementare să anuleze imediat această decizie.

Libertatea de întrunire

În timp ce protestele de stradă au avut loc în mod regulat pe tot parcursul anului, dreptul la libertatea de întrunire pașnică, în general, a fost respectat. Cu toate acestea, la 16 iulie, poliţia din Chişinău a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa o adunare paşnică a câtorva zeci de oameni. Poliția a reținut, iar mai târziu a eliberat fără acuzare nouă persoane.

În luna august, primarul Chișinăului a interzis aducerea vehiculelor agricole la locul desfășurării protestelor după ce unii protestatari au folosit aceste vehicule pentru a se deplasa la un protest. Organizatorii protestului au contestat decizia în instanţă, rezultatul fiind încă în aşteptare la sfârşitul anului

Libertatea de circulație

În luna martie, cetăţenii moldoveni reveniți din străinătate au fost obligaţi să cumpere polița de asigurare obligatorie de asistență medicală în termen de 72 de ore de la întoarcerea lor în țară. Măsura a rămas în vigoare până la ridicarea stării de urgență, în pofida concluziei din aprilie a Consiliului pentru Egalitate că măsura este discriminatorie, deoarece întoarcerea era condiționată de capacitatea de a plăti și a fost aplicată în practică în mod diferit celor care se întorceau pe calea aeriană și terestră. Nicio informație cu privire la punerea în aplicare a acestei măsuri nu a fost făcută publică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente