Sergiu Bednîi are 46 de ani și trăiește la Dondușeni, alături de a doua sa soție, Svetlana și feciorul său Alexandru – acum student la Suceava. Pe lângă Alexandru, familia are grijă de 2 fetițe, aflate la asistență parentală și care sunt în proces de adopție. Svetlana este pedagog, iar Sergiu activează în calitate de specialist în protecția copilului, în cadrul Primăriei orașului Dondușeni.
„Noi cu familia, la fiecare sărbătoare participam la acte de caritate – le duceam copiilor mâncare, cumpăram îmbrăcăminte, dar la un moment dat ne-am săturat pentru că aceste lucruri erau ca un fel de nonsens: te-ai dus, ai hrănit acel copil și cu asta gata, mai departe tu nu-l mai poți influența pozitiv. Astfel, am decis cu soția, că dacă ne dorim să ajutăm pe cineva, trebuie să-l ajutăm la modul serios. De obicei, cei ce vor să adopte caută să adopte un copil, dar la noi a fost să fie două fete. Noi știam foarte bine la ce pas important mergem. Știam, că primele zile când am luat fetele acasă trebuia soția să-și ia concediu, apoi eu mi-am luat concediu, dar aceasta a fost o decizie comună. Am aflat acum, că una din fete are și grad de dizabilitate, dar pentru noi aceasta nu înseamnă nimic. Primesc aceeași dragoste și atenție.”
Sergiu își amintește și acum de emoțiile când și-a văzut pentru prima dată copilul, prima emoție fiind spaima: „Mâna mea e așa de mare și el e așa de mititel. Emoțiile la bărbat apar peste vreo 15 minute, când deja înțelegi că responsabilitatea ta nu s-a dublat, ci s-a triplat. În afară de mâncare, îmbrăcăminte, pampers și plimbare, trebuie să îi fii mereu aproape. Au fost emoții foarte puternice: întâi vine spaima, apoi vine liniștirea, că eu voi putea totul, voi reuși.”
Un tată bun înseamnă un tată foarte responsabil, în viziunea lui Sergiu. Bun și responsabil, practic, sunt sinonime. Un tată bun înseamnă întotdeauna să ai grijă de copilul tău, orice s-ar întâmpla, orice ai avea în familie, sau personal, întotdeauna primul este copilul. De copil trebuie să ai grijă, să-l poți ajuta în caz de nevoie și nu doar la nevoie, să-l poți ține în brațe și la o bucurie, să poți să-i fii prieten. Un tată bun nu înseamnă să te duci la lucru, să aduci bani, să te trântești în pat și gata. Un tată bun e cel care a fost la serviciu, fiindcă e și aceasta o obligație, dar bunătatea tatălui se începe atunci când intră seara obosit în ogradă, copilului i s-a stricat bicicleta, iar tu trebuie să o repari chiar dacă ești obosit. Din practică, un tată bun este acela care la 12 noaptea este sunat de fiu pentru că la întâlnire s-a întâmplat ceva neplanificat, iar acum e nevoie de o reacție rapidă. În așa situație nu trebuie să te enervezi, nu trebuie să strigi, dar trebuie să cauți soluția, deoarece copilul are nevoie de ajutor acum. Un tată bun este acela, care atunci când mama s-a întâmplat să nu fie acasă, face așa încât copilul să nu simtă prea mult că mama nu e. El trebuie să fie hrănit, să fie îmbrăcat, să fie cu hainele călcate, să nu se vadă diferența. Desigur că, mereu, va simți că alături de mama e altfel, cu mama și mâncarea e mai gustoasă, dar grija oferită trebuie să fie la fel. Acesta este un tată bun, iar faptul că el aduce bani în casă, e mai mult o obligație, nu e o realizare ieșită din comun.
Primul lucru învățat de când este tată, a fost să fie mai liniștit, să explice pentru că e complicat atunci când ai cercul tău de prieteni și colegi de lucru și vorbești cu toți în aceleași noțiuni, să vii acasă și să fii întrebat ceva de copil. Iar lui trebuie să îi explici în alte cuvinte, așa ca să fii înțeles. Răbdarea e o altă lecție, care începe de la 3-4 ani ai copilului, când încep sutele de de ce-uri. Toate aceste explicații pot dura ore întregi. Pe lângă acestea, îți dai seama că pe copil îl poți învăța doar după propriul exemplu, trebuie să devii și tu mai tolerant, iar dacă vrei să-l înveți despre bunătate, trebuie și tu să devii mai bun. Îți plac sau nu pisicile și câinii, ești obligat să-l înveți să iubească și să respecte animalele. Mai sunt chestii casnice, care ca bărbat pot să nu-ți placă sau lucruri legate de tehnică, dar trebuie pe copil să-l înveți să știe de toate. Practic mai treci școala odată cu copilul.
„Într-o familie normală, părinții fac împreună curat, ambii gătesc. Atunci când mama pregătește felul 1, tatăl curăță cartofii și pregătește felul 2 – doar așa poate funcționa o familie, nu altfel. Așa se întâmplă în toate familiile prietenilor mei, nu-mi imaginez cum poate fi altfel. Dacă stă soția acasă cu copiii, poate fi doar în cazul în care vorbim despre 1 an sau 2 de concediu de maternitate, dar apoi toți merg la lucru și au activitățile sale. Nu vorbesc acum de pacienții mei cu care lucrez, dar anume în familiile care se numesc ”bune”, totul se împarte egal și se lucrează împreună în casă. Dar, vreau să vă zic, dat fiind faptul că am rămas tată singur după prima căsătorie, îmi părea la început wow, cum și ce să fac eu singur cu un copil? Dar asta e până înțelegi, că nu ești primul și nici ultimul, trebuie doar să începi să-ți dai interesul, să te informezi.”
Activitățile favorite ale tatălui și a fiului sunt legate de tehnică. Alexandru e deja student și are mașina sa, cumpărată din bani proprii, câștigați din reparația diferitor obiecte tehnice. De mic, fiului îi plăcea să meargă la garaj cu tatăl și să facă, să desfacă diferite piese. Mai este un hobby comun, transmis din tată în fiu – reparația vechiturilor. Bunelul le-a dăruit un Izh Jupiter-3, iar băieții încearcă acum să restabilească motorul și să facă dintr-o motocicletă din ‘74 una funcțională astăzi. Așa, Alexandru a și ajuns student la inginerie.
„Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ofere părintele copilului său este dragostea. Trebuie să îi dea cei 7 ani de acasă și să atragă atenția la învățătură. Dacă vrem ca un copil să aibă note bune, să devină cineva, trebuie să ne ocupăm cu el. Mai este ceva, nimeni nu-l scutește pe părinte de obligațiile materiale necesare ca să se poată dezvolta copilul. E o chestie costisitoare, dar acum copilul trebuie să aibă și un calculator, fiindcă e nevoie de informație. Dar mai presus de toate, întotdeauna trebuie să fie dragoste, dragostea e cea mai importantă.”
Acest exemplu de tată bun, Sergiu l-a preluat de la tatăl său, pe care îl respectă mult: „Vreau să vă explic printr-un exemplu: cum se adresează nepotul către bunic – Don Vitto, fiindcă tata e Victor. Pentru noi tata e Don Vitto, avem o stimă enormă pentru el. El nu a fost un tată pupăcios sau drăgăstos, dar este un om de cuvânt. Mi-amintesc în anii de studenție, când încă nu erau telefoane mobile, iar eu trăiam la cămin și tatăl îmi zicea că mă va suna fix la ora 9. Eu nu știu cum el făcea, dat fiind faptul, că atunci la cămine toți așteptau sunetele de la părinți și era un rând mare, dar la 9 fix el mă suna. Iar cu nepotul său tot are așa relații, nu e drăgăstos, dar e Don Vitto cu o relație de o stimă extraordinară. Vreau să vă zic, că primul căruia i-a sunat când a ajuns la Suceava, la universitate, nu am fost noi, ci a fost bunelul, ca să-i zică că a ajuns cu bine și să nu-și facă griji.”
„I-aș sfătui pe viitorii tați să fie, în primul rând, demni. Să nu trădeze copilul. În viață multe se schimbă, dar trebuie mereu să rămână stima. Să nu faci copilul să sufere, copilul nu trebuie să fie afectat de ceea ce ai tu în afara vieții de familie, la lucru sau cu prietenii. Orice s-ar întâmpla, tata trebuie să fie un om cu demnitate, cu cinste, omul care a promis și a făcut. Și le-aș dori tuturor, ca atunci când vor ajunge la bătrânețe să fie ca bunelul nostru, Don Vitto, cu această stimă extraordinară. Așa trebuie să fie un tată. Eu îl am ca exemplu pe tatăl meu, nu trebuie să merg departe să învăț cum e la alții. Poate și eu voi ajunge cândva să fiu numit așa de nepotul meu. Spre asta tind.”
Fii un tată bun!
Campania „Un Tată Bun” este finanțată de Fundația OAK prin intermediul Fundației Est-Europene, în cadrul Proiectului „Abordarea violenței domestice în Republica Moldova”.
