În anul 2020, moldovenii au vorbit la telefonul mobil 6,6 miliarde de minute. În medie, fiecare utilizator a discutat câte cinci ore pe lună

telefon mobil
Foto:#diez

Potrivit datelor statistice prezentate Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), în anul 2020 utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă au vorbit mai mult cu 6,6%, față de anul 2019, constituind peste 6,6 miliarde de minute, suficiente pentru a discuta continuu 12 557 de ani.

Analiza traficului de voce generat de utilizatori în perioada de raportare, arată că, convorbirile realizate în rețelele proprii au crescut cu 4,5 %, alcătuind peste 4,8 miliarde de minute, cele efectuate către alte rețele mobile s-au majorat cu 18 %, însumând circa 1,4 miliarde de minute, iar convorbirile direcționate către rețelele fixe au crescut cu 10,2 %, totalizând 277,2 milioane de minute.

Traficul mediu lunar (MoU) generat de un utilizator, în anul 2020, a crescut cu 11,2 % și a constituit 310 minute (cinci ore și 10 minute), iar durata medie a unui apel a fost de două minute. Un utilizator al companiei Orange Moldova a vorbit în medie 348 de minute, un client deservit de către Moldetelecom – 341 de minute, iar cel deservit de Moldcell – 233 de minute.

Cotele de piață, în funcție de cifra de afaceri, ale celor trei furnizori de telefonie mobilă nu au suferit schimbări esențiale. Astfel, 63,2 % din piață revine „Orange Moldova” S.A., 30,4 % – „Moldcell” S.A. şi 6,4 % – „Moldtelecom” S.A.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente