„Este necesar ca dezvoltarea municipiului Chișinău să fie examinată în comun cu localitățile din suburbie”, interviu cu Nina Costiuc, Primara satului Budești

cover (1)

În luna februarie, Primara satului Budești, Nina Costiuc, alături de alți primari ai suburbiilor Chișinăului, dar și împreună cu locuitorii din aceste localități și experții locali, au participat la o ședință de lucru cu specialiștii în domeniul urbanistic din Federația Rusă. Aceștia sunt implicați în procesul de elaborare a Strategiei social-economice de dezvoltare a municipiului Chișinău și a Planului de amenajare a teritoriului.

În cadrul acestei întâlniri, atât oamenii din localități, cât și experții din străinătate au pus în discuții și dezbateri, aspecte privind funcționarea și accesibilitatea infrastructurii localităților spre binele și confortul fiecărui cetățean. Într-o discuție cu Nina Costiuc am aflat despre necesitatea elaborării Strategiei social-economice de dezvoltare a municipiului pentru suburbii, dar și care sunt problemele cel mai des întâlnite în domeniul urbanistic în comuna Budești.

 – Fiind primară a suburbiei mun. Chișinău, ce părere aveți despre necesitatea elaborării Strategiei P.A.T., P.U.G.?

 – Amenajarea unui teritoriu, extravilan și intravilan, va servi pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale şi ecologice pentru a realiza un cadru natural şi construit armonios, care să favorizeze viaţa socială şi culturală a locuitorilor. Pentru ca aceasta să fie posibil de realizat, este absolut necesară elaborarea Planurilor urbanistice şi a planurilor de amenajare a teritoriului. Prin aceste documente se va analiza situația existentă și se vor stabili obiectivele şi acțiunile necesare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului. 

  – Care este rolul Dvs. în acest proces și cum, de obicei, vă implicați și contribuiți la această etapă strategică?  

 – Ca primară a satului, de comun cu consilierii locali, specialiștii Primăriei municipiului Chișinău, conducătorii instituțiilor publice din localitate, specialiștii urbaniști invitați, societatea civilă, agenții economici, dar și locuitorii – discutăm și ne informăm despre situația existentă din localitate și propunerile de perspectivă. Acestea servesc ca bază pentru actualizarea  continuă a Strategiei de dezvoltare durabilă și amenajare a localității în contextul dezvoltării orașului Chișinău. 

 – Cum colaborați cu colegii Dvs., atât reprezentanții de pe loc, cât și experții din străinătate? 

– La etapa elaborării Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău, apreciem inițiativa Primăriei Municipiului Chișinău, de a include și suburbiile în acest proces. În acest context, la finele anului 2020, satul Budești a fost vizitat de către specialiștii din Federația Rusă, care contribuie la elaborarea Planului  de amenajare a teritoriului și a Strategiei de dezvoltare. Împreună am luat cunoștință cu localitatea, cu amplasarea și dezvoltarea localității, reieșind din Planul Urbanistic existent și din necesitățile de dezvoltare strategică și de amenajare a localității pe următorii ani. 

Pe 3 februarie, la Budești, s-a petrecut ședința de lucru cu primarii, arhitecții și specialiștii din Budești, Cruzești, Tohatin, Colonița și Bubuieci, cu participarea specialiștilor din Federația Rusă.

 – Care sunt cele mai frecvente dorințe și necesități care vin din partea locuitorilor suburbiei pe marginea acestui subiect?

 – Organizăm întâlniri cu locuitorii de 1-2 ori pe lună sau ori de câte ori este necesar. Cel mai des avem discuții despre infrastructură – rețele tehnico-edilitare, străzi (carosabile) și trotuare, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, iluminare stradală, amenajarea parcărilor pe terenurile APL, stabilirea zonelor funcționale majore, protecția mediului, platforme de depozitare și prelucrare a deșeurilor menajere, corelarea programelor/ strategiilor municipale cu interesele APL-ului din suburbie.

– Cum vizualizați dezvoltarea mun. Chișinău după finalizarea acestor documente și implementarea lor în timp real?

– În primul rând, dorim ca arterele de acces în orașul Chișinău din suburbiile municipiului să fie lărgite și bine amenajate, cu locuri de staționare și ocolire, cu opriri auto iluminate. De asemenea, ne dorim ca suburbiile să fie asigurate cu transport public bine organizat și dotat cu unități de transport modern.

Un alt aspect important este atragerea turiștilor, inclusiv în spațiul rural (pensiuni agroturistice); construcții de cartiere locative pe bază de concurs de idei arhitectural-urbanistice, zone de producere și prelucrare a producției agricole amplasate pentru perspectivă în zonele rurale. 

În acest context, începând cu anul 2020, APL Budești implementează proiectul MiDL, creând Traseul Turistic „În vacanță la Budești” pentru a oferi posibilitatea chișinăuienilor de a-și petrece timpul liber la Budești.

 

– Ce potențial are capitala Republicii Moldova și ce ar trebui să observe mai des, atât autoritățile, cât și cetățenii?

 – Cetățenii ar trebui să vadă transparență în toate proiectele/ studiile de fezabilitate, care sunt de perspectivă. Este necesar ca dezvoltarea municipiului Chișinău să fie examinată în comun cu localitățile din suburbie. Ne dorim să dispară diferența aspectului exterior și infrastructurii dintre localitatea rurală și cea urbană.

***

Planul de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău este un document strategic ce va stabili viziunea și prioritățile de dezvoltare a capitalei pe o perioadă mai mare de timp.

Amintim că, Primăria municipiului Chișinău a inițiat lucrul asupra elaborării Planului de amenajare și a Strategiei de dezvoltare, în luna iunie 2020, proces care prevede o documentare amplă asupra situației de fapt. Prima etapă a fost definitivată și constă în studii de fundamentare. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente