Ministra educației: „Anul acesta, bacalaureatul va avea loc, iar conținutul examenelor va fi ajustat”

62145592

Examenele de bacalaureat din acest an vor avea loc. La moment, ministerul pregătește organizarea pretestărilor, iar în dependență de rezultatele acestora, se va decide asupra ajustării conținutului testărilor.

Despre asta a anunțat ministra educației în cadrul emisiunii „Putearea a Patra” de la N4.

„Noi depunem tot efortul și realizăm toate activitățile care sunt preconizate pentru organizarea BAC-ului. Recent am semnat un ordin cu privire la organizarea pretestării, pregătirii pentru BAC, dar și a pretestării pentru clasele primare și gimnaziale. Circa 6 000 de elevi vor participa la pretestare, din 160-170 de școli. Ne dorim să facem o analiză a cunoștințelor elevilor pentru o comparație cu anul 2019.

Anul acesta, elevii, care vor susține BAC-ul, sunt într-o situație mai dificilă. Analizând rezultatele pretestării, împreună cu grupurile de lucru, noi vom decide în privința ajustării unor conținuturi pentru BAC-2021. Conținutul ar putea fi ajustat și pentru examenele pentru clasele primare și pentru clasa a 9-a”, a declarat Lilia Pogolșa în cadrul emisiunii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente