În ultima săptămână a lunii ianuarie s-a desfășurat o serie de jocuri educaționale intra-școlare axate pe tematica aprovizionării cu apă. Aproximativ 500 de școlari din 3 raioane ale UTA Găgăzuia și-au testat cunoștințele și au aflat care sunt factorii ce agravează problema alimentării cu apă, ce țări au cele mai mari rezerve de apă dulce, de ce este important să analizăm avantajele neevidente ale sistemului de canalizare și care e legătura dintre placa de rugină și interpreta Klava Koka.
Jocurile fac parte din cea de-a doua etapă al Campionatului de jocuri intelectuale printre elevii din ciclul gimnazial din 17 instituții de învățământ din UTA Găgăuzia.
În cadrul primei etape Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova în parteneriat cu Departamentul General de Educației al UTA Găgăuzia au pregătit materialul didactic și au organizat sesiuni de instruire pentru profesori, psihologi, bibliotecari și directori adjuncți în domeniul educației. Astfel, jocurile intra-școlare sunt moderate de către profesori, care sunt ghidați și coordonați de către Asociație.
În cadrul celei de-a doua etape vor fi organizate câte 3 jocuri educaționale în fiecare din cele 17 instituții de învățământ care participă la proiect. Jocurile vor fi axate pe tematicile aprovizionării cu apă, eficiență energetică, problema deșeurilor solide și ecologie per general.
De asemenea, concomitent cu desfășurarea jocurilor are loc procesul de colectare a deșeurilor de hârtie. Sursele acumulate din predarea acestora vor fi folosite pentru achiziționarea și plantarea copacilor în localitățile participante la proiect.
În lunile aprilie-mai va avea loc a treia etapă: jocurile de semifinală și jocul final, în cadrul căruia vor fi desemnate 3 instituții de învățământ câștigătoare. Acestea vor fi premiați cu echipament specializat, mobilă și material informativ pentru a reînnoi cabinetele de biologie.
Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În regiunea UTA Găgăuzia partenerii proiectului sunt Asociația Obștească Centrul European „Pro-Europa” în Comrat și Centrul Național de Asistență și Informare a Organizațiilor Nonguvernamentale „CONTACT”.