Numărul deputatelor în parlament este în creștere. Care fracțiune are cele mai multe femei în componența sa

parlament-920×613

În actuala componență a Legislativului Republicii Moldova sunt 26 de deputate, inclusiv președinta forului legislativ. Astfel, aproape fiecare al patrulea deputat în parlamentul de Legislatura a X-a este femeie.

În prezent, dintre cele 11 comisii parlamentare permanente, trei sunt conduse de femei: Comisia politică externă şi integrare europeană – președinta Violeta Ivanov, Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice – președinta Doina Gherman, Comisia mediu și dezvoltare regională – președinta Marina Tauber.

Statistica arată că ponderea femeilor alese în Parlamentul Republicii Moldova este în creștere. Dacă în Legislatura precedentă din numărul total de membri ai Parlamentului 18 deputați sau 17,8 % erau femei, atunci în prezent cota femeilor constituie 25,7 %.

multimedia.parlament.md

Bilanțul statistic al activității legislative în anul 2020 arată că femeile din parlament au înregistrat o participare activă în procesul legislativ pe parcursul anului trecut. Deputatele au fost implicate în 297 de inițiative legislative din totalul de 314 inițiative înregistrate de fracțiunile parlamentare.

Printre deputatele care au prezentat 10 și mai multe inițiative legislative sunt Ruxanda Glavan (24), Stela Macari (24), Inga Grigoriu (24), Eleonora Graur (23), Violeta Ivanov (22), Reghina Apostolova (21), Veronica Roșca (20), Elena Bacalu (19), Maria Ciobanu (18),  Marina Tauber (15), Efrosinia Grețu (15), Arina Spătaru (13), Ivanna Koksal (12), Doina Gherman (12), Galina Sajin  (11), Alla Darovannaia (10), Ludmila Guzun (10).

Conform situației din 31 decembrie 2020, ponderea femeilor în componența fracțiunilor parlamentare era de 36,4 % la Fracțiunea parlamentară ACUM Platforma DA, 33,3 % – Fracțiunea Partidului „ȘOR” , 27,3 % – Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova, 21,6 % – Fracțiunea PSRM, 20 % – Fracțiunea PAS, Blocul ACUM și 14,3 % – Grupul parlamentar „Pro MOLDOVA”.

De remarcat că în 2016 Parlamentul a introdus cota de gen de reprezentare minimă obligatorie a ambelor sexe de 40 %.

Din 1990 și până în prezent, componența de gen a Parlamentului, ca raport la numărul total de deputați, a avut o dinamică pozitivă considerabilă. Ponderea femeilor în Legislativul Republicii Moldova a crescut aproape de opt ori.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente