(foto) Boboteaza din fața Catedralei. Creștinii așteaptă în frig să se dezghețe țeava și să țâșnească agheasma

ipiccy_image (2)

Nici gerul cumplit, nici pandemia nu sunt în stare să oprească obiceiurile religioase din țara noastră. După cum știți bine, astăzi, 19 ianuarie, creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Boboteaza. În această zi, pe lângă rugăciunile speciale, se mai practică și alte activități, iar una dintre cele mai populare este umplerea recipientelor personale cu agheasmă sfântă.

Cu măști medicinale sau improvizate, cu obrajii roșii și mâinile înghețate, creștinii adunați în fața Catedralei așteaptă agheasma. Unii și-au luat o sticlă, pentru alții însă nu e suficient, așa că au saci întregi cu recipiente care se așteaptă umplute.

Distanța? Nu chiar se respectă. Totuși imaginile sunt mult mai calme decât în anii precedenți, unde oamenii practic se călcau în picioare pentru a ajunge la apa sfântă. În acest an, poate e prea frig, poate din motive de siguranță a sănătății oamenii nu se izbesc unii în alții.

Se pare că această calmitate e provocată încă de un aspect. Au înghețat țevile principale de la sistemul central de repartizare a aghesmei. Așa că oamenii deocamdată așteaptă. Un bărbat mai învârstă (cel mai probabil face parte din comitetul organizatoric al acestui eveniment din fața Catedralei) se chinuie cu multă străduință să rezolve problema. Nu-i reușește deocamdată. Așa că oamenii nu au altceva ce să facă decât să aștepte să se dezghețe țeava și să țâșnească agheasma.


Boboteaza sau Epifania este sărbătorită pe 6 ianuarie (pe stil nou) și pe 19 ianuarie (pe stil vechi) de către bisericile ortodoxă și catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

Creștinii occidentali comemorează în primul rând (dar nu numai) vizita magilor la nașterea Pruncului Iisus și astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri. Ortodocșii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente