Lista tuturor țărilor unde cetățenii Republicii Moldova pot călători în perioadă de COVID-19

pasaportcovid11

Moldova a urcat două poziții și se află pe locul 47 în topul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Moldovei pot călători fără vize, cu viza la intrare sau viză electronică în 120 de țări. Totuși în contextul pandemiei, multe țări, care permit ca cetățenii Republicii Moldova să intre fără viză, au limitat accesul cetățenilor noștri. Astfel, în ianuarie 2021, există 30 de țări care ne permit să intrăm fără viză, 37 cu viza la intrare, în o țară trebuie să te înscrii din timp, iar în restul ori avem nevoie de viză, ori nu putem intra din cauza COVID-19.

Recomandarea noastră este dacă decideți să vă duceți într-o țară de mai jos, citiți cu atenție prevederile din această perioadă, care se pot schimba repede din cauza evoluției pandemiei COVID-19. De asemenea, majoritatea țărilor de mai jos vă vor cere un test COVID-19, făcut între 48 și 72 de ore de până la intrare, iar la întoarcere, ar trebui să stați o perioadă în autoizolare, de aceea recomandarea noastră e să urmăriți săptămânal harta țărilor roșii.

Vedeți aici topul celor mai puternice pașapoarte din lume.

Fără viză

#1. Albania (90 de zile)
#2. Antigua și Barbuda (180 de zile)
#3. Armenia
#4. Barbados (28 de zile)
#5. Belarus
#6. Bosnia și Herțegovina (90 de zile)
#7. Bulgaria (90 de zile)
#8. Chile (90 de zile)
#9. Columbia (90 de zile)
#10. Croația (90 de zile)
#11. Dominica (21 de zile)
#12. Ecuador (90 de zile)
#13. Gambia (90 de zile)
#14. Haiti (90 de zile)
#15. Namibia (90 de zile)
#16. Macedonia de Nord (90 de zile)
#17. Teritoriile Palestiniene
#18. Panama (180 de zile)
#19. Peru (180 de zile)
#20. Sfântul Kitts și Nevis (90 de zile)
#21. Serbia (90 de zile)
#22. Slovacia (90 de zile)
#23. Slovenia (90 de zile)
#24. Sfântul Vincențiu și Grenadinele (30 de zile)
#25. Tadjikistan
#26. Tunisia (90 de zile)
#27. Turcia (90 de zile)
#28. Ucraina
#29. Uzbekistan
#30. Bahamas (90 de zile)

Viza la intrare

#1. Bolivia (inclusiv eVisa, 90 de zile)
#2. Capul Verde
#3. Insulele Comore (45 de zile)
#4. Cuba (30 de zile)
#5. Djibouti (eVisa)
#6. Etiopia (eVisa)
#7. Gabon (eVisa)
#8. Guineea (eVisa, 90 de zile)
#9. Guineea-Bissau (eVisa, 90 de zile)
#10. Iran (eVisa, 30 de zile)
#11. Jamaica
#12. Kenya (eVisa, 90 de zile)
#13. Liban (30 de zile)
#14. Lesotho (eVisa, 14 zile)
#15. Madagascar (eVisa, 90 de zile)
#16. Malawi (eVisa, 30 de zile)
#17. Maldive (30 de zile)
#18. Mauritania
#19. Mozambic (eVisa, 30 de zile)
#20. Nepal (90 de zile)
#21. Nicaragua (30 de zile)
#22. Nigeria
#23. Palau (30 de zile)
#24. Rwanda (eVisa, 30 de zile)
#25. Samoa (60 de zile)
#26. Senegal (30 de zile)
#27. Seychelles (90 de zile)
#28. Sierra Leone (30 de zile)
#29. Somalia (30 de zile)
#30. Sudanul de Sud (eVisa)
#31. Surinam (eVisa)
#32. Tanzania (eVisa)
#33. Togo (7 zile)
#34. Tuvalu (30 de zile)
#35. Uganda (eVisa)
#36. Zambia (eVisa, 90 de zile)
#37. Zimbabwe (90 de zile)

Înscriere din timp

#1. Coasta de Fildeș

Lista țărilor a fost făcută potrivit informațiilor Passport Index 2021.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente