Schimbări importante pentru tinerii care vor să studieze în UK. Premierul britanic Boris Johnson a inclus în cadrul acordului post-Brexit, încheiat în ajunul Crăciunului, excluderea programului Erasmus din Marea Britanie. Totodată, în locul acestuia a fost anunțat un alt program britanic, relatează AFP.
Subliniind că a fost vorba despre o „decizie dificilă”, Boris Johnson a explicat că este un „lucru minunat” să primească atâţia studenţi europeni, însă Erasmus era „extrem de costisitor” pentru Regatul Unit, transmite news.ro.
Şeful Guvernului conservator a anunţat un program naţional care să le permită studenţilor britanici să meargă la studii în „cele mai bune universităţi” din întreaga lume şi nu doar în Europa.
Programul Erasmus, la care Regatul Unit participă din 1987, urmează să fie înlocuit cu Programul Alan Turing.
Negociatrul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi-a exprimat „regretul” faţă de faptul că Regatul Unit abandonează Erasmus.
El a cerut Guvernului Johnson să dea dovadă „rapid” de „claritate” cu privire la soluţia alternativă pe care o va implementa.
Studenţilor europeni în Regatul Unit, în prezent 150 000, le va fi, în viitor, mai complicat şi îi va costa mai scump să se înscrie la o universitate britanică.