Mai multe spații din cadrul Facultății Urbanism și Arhitectură din cadrul UTM sunt integral reparate și modernizate. Holul facultății deja arată altfel, iar toate schimbările se fac pentru a contura o nouă imagine a universității.
Dacă succesul brandurilor comerciale necesită trei mari componente: un produs eficient, o identitate distinctă şi valori adăugate, atunci şi succesul unui brand universitar ar trebui să aibă la bază aceleaşi elemente, crede conducerea Universității Tehnice a Moldovei.
„Uite aşa începe să se contureze o imagine nouă, o abordare nouă pentru spaţiile Facultății Urbanism și Arhitectură a UTM (Universitatea Tehnica a Moldovei)”, menționează prorectorul universității, Dinu Țurcanu.
Conducerea UTM planifică promovarea brandului universitar prin succesele remarcabile ştiinţifice, o imagine favorabilă bazată pe o identitate vizuală clar conturată, un manual de identitate realizat în baza misiunii, viziunii şi a valorilor universităţii, un logo, un mesaj academic relevant pentru partenerii, dar şi beneficiarii săi, un site web încărcat cu informaţii relevante şi atent alese/documentate și o culoare reprezentativă.
###
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.