(live) Agricultorii au ieșit și azi la protest: „Nu avem nimic cu politica, avem durerile noastre”

protest

Fermierii din Moldova au venit și astăzi în Piața Marii Adunări Naționale pentru a protesta. Aceștia susțin că autoritățile nu au susținut suficient domeniul agricol, afectat de secetă în acest an.

Protestele fermierilor au început săptămâna trecută, inițial la Guvern, unde au adus și tehnica agricolă, ulterior în fața Parlamentului. Astăzi, protestul se desfășoară la Guvern. Aceștia au invitat și HORECA, dar și pe toți cetățenii. În acest context, reamintim că transportatorii auto deja au anunțat că vor susține agricultorii la proteste.

Pe 17 decembrie, agricultorii au convenit cu parlamentarii că timp de 24 de ore aceștia vor veni cu o foaie de parcurs în care se vor regăsi soluții pentru agricultori. Cele 24 de ore au expirat, iar parlamentarii nu au mai revenit.

Amintim că agricultorii protestează în fața Parlamentului de mai multe zile. În una din zile, aceștia au ridicat scările Parlamentului cu tractoarele. Cordonul de polițiști i-a oprit, iar unii oameni ai legii au fost traumatizați. Pe marginea acestor cauze au fost intentate două procese penale.

Motivul protestului: Potrivit protestatarilor, agricultorii nu mai au resurse și posibilitate pentru achitarea impozitelor la buget, pentru plata salariilor angajaților, achitarea datoriilor, procurarea de piese, motorină și alte cheltuieli.

Aceștia au înaintat Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului următoarele revendicări:

# instituirea stării de urgență pentru sectorul agrar în zonele de centru și sud ale republicii cu eliberarea necondiționată a certificatelor de stare de forță majoră atât pentru fermieri cât și pentru furnizorii de inputuri agricole, ceea ce va permite întregului sector agricol să-și reeșaloneze datoriile față de creditori;
# implementarea unui regulament nou cu posibilitatea de utilizare sau cesionarea TVA-ului adunat de ani de zile în cont, în achitarea datoriilor furnizorilor din domeniu;
# scutirea de la plata impozitelor salariale și funciare a agricultorilor afectați de aceste calamități pentru anul 2020 și vacanță fiscală pentru primele șase luni ale anului 2021;
# resursele financiare alocate pentru acoperirea pierderilor financiare suportate de către agricultori să fie de cel puțin 3 000 de lei per hectar și să fie distribuite de consiliile raionale în baza actelor eliberate de către comisiile pentru situații excepționale și APL sau prin AIPA dar prin modificarea regulamentului existent, instituind o procedură simplă, prezentând doar actele enunțate mai sus.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente