Aniversând un deceniu de la fondare, Agenția de Guvernare Electronică a organizat Gala Premiilor de Excelență.
Importantă în demersul de transformare digitală a comunității, instituția a oferit celor mai activi parteneri premii pentru excelență în susținerea democrației digitale prin aplicarea inovațiilor tehnologice în guvernare, pentru performanță în dezvoltarea și aplicarea soluțiilor electronice eficiente și contribuție substanțială la creșterea nivelului de digitizare a serviciilor publice.
Universitatea Tehnică a Moldovei s-a regăsit în lista celor zece cei mai activi parteneri nominalizați, manifestându-se, în special, prin conținutul curricular dedicat aspectelor de tehnologii și servicii de guvernare electronică prezent la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) atât la nivel Licență, cât și Master, precum și prin colaborările cu specialiștii AGE în dezvoltarea de aplicații/servicii în cadrul tezelor/proiectelor studențești cu potențial inovativ în guvernanța electronică.
Prezent la ceremonie, conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ, decanul FCIM, fiind delegat de către rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, a felicitat Agenția de Guvernare Electronică din partea administrației și a întregului colectiv al Universității Tehnice a Moldovei pentru toate obiectivele trasate și realizate de către această instituție cu un important impact asupra transformărilor digitale care să facă societatea noastră mai sigură și mai pregătită de provocările noilor timpuri.
– Deși inițial păreau neverosimile, obiectivele AGE s-au dovedit a fi foarte necesare comunității, a menționat Dumitru CIORBĂ. Cel mai important obiectiv a fost să convingă că doar într-un parteneriat activ orice societate se poate transforma digital. Astfel, faptul că UTM este apreciată și văzută ca un partener activ, ne bucură enorm!
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.