Un specialist din cadrul Serviciului securitate al Penitenciarului nr.1- Taraclia a fost prins în flagrant, în momentul în care acesta ar fi estorcat şi primit 2000 de lei de la un deţinut.
Banii erau solicitaţi în schimbul transmiterii spre uzul condamnatului a două telefoane mobile. Fărădelegea s-a produs ieri, 27 iunie 2013, în jurul orei 10.00, în cadrul unei operaţiuni speciale, desfăşurate de Securitatea Internă a Departamentului Instituții Penitenciare.
Ofiţerul penitenciar a fost reţinut şi escortat la Procuratura militară din Cahul. Împotriva angajatului a fost iniţiată o anchetă de serviciu, care va stabili gradul de culpabilitate al acestuia în defăimarea imaginii DIP şi intrarea în contact cu deţinuţii şi încălcarea codului de etică profesională.
Ofiţerul bănuit de luare de mită a fost angajat în calitate de specialist în luna iunie a anului trecut (2012), având gradul special de locotenent. Pe lângă eliberare din sistemul penitenciar, locotenentul de justiţie riscă să se aleagă şi cu dosar penal.