A fost vaccinată prima persoană împotriva COVID-19. Femeia este din Marea Britanie și are 90 de ani

_115953879_mediaitem115953878
Foto:PA Media

O femeie în vârstă de 90 de ani, din Enniskillen, Irlanda de Nord, a devenit prima persoană din lume care a primit vaccinul Pfizer/BioNTech, în afara condițiilor de testate – marcând începutul programului de vaccinare în masă din Marea Britanie, transmite BBC.

Margaret Keenan, care împlinește 91 de ani săptămâna viitoare, a declarat că este „cel mai bun cadou de ziua ei”.

În prima fază, în Marea Britanie vor fi vaccinate persoanele care au peste 80 de ani și unii angajați din domeniul sănătății.

Programul are ca scop protejarea celor care sunt mai vulnerabili și readucerea lor la condiția normală a vieții.

Doamna Keenan a spus: „Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19, este cel mai bun cadou de ziua mea pe care mi l-aș fi putut dori. Asta înseamnă că pot petrece, în sfârșit, timpul cu familia și prietenii în noul an”.

Marea Britanie a fost prima țară din lume care a aprobat folosirea vaccinului coronavirus Pfizer/BioNTech pe scară largă, iar campania de vaccinare a început marți.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de oameni.

Taguri: #coronavirus
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente