Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în septembrie, cea de-a IV-a ediție a Târgului Internațional al Inovării și Educației Creative pentru Tineret (ICE-USV) pentru tinerii preocupați de domeniul inventicii și inovării. Contextul epidemiologic mondial a făcut ca la această ediție să participe peste 100 de tineri din România și Republica Moldova în format online, pe platforma GoogleMeet, asistați de un nucleu de 35 de persoane din universitatea suceveană.
În cadrul manifestării a fost organizat un Târg de inventică pentru tinerii studenți și cercetători, la care s-au înscris peste 60 de lucrări din 15 facultăți și centre de cercetare din România și Republica Moldova. Universitatea Tehnică a Moldovei a fost prezentă cu două lucrări, care includ invenții și realizări în domeniul industriei alimentare și sistemelor de conversie a energiei regenerabile. Ambele lucrări au fost premiate la ICE-USV cu Medalii de Aur:
- PROCESS FOR PRODUCING SEMI-FINISHED PRODUCTS OF MINCED MEAT (Procedeu de obţinere a semifabricatelor din carne tocată), autori: Irina GRUMEZA, lector universitar, doctorandă, an. III, Școala Doctorală Știința Alimentelor, Inginerie Economică și Management, FTA; Artur MACARI, dr., conf. univ., Departamentul Tehnologia Produselor Alimentare, FTA, Alexandra BORȘ, masterandă, Calitatea și Siguranța Produselor Alimentare, FTA; Anatoli CARTAȘEV, dr., cercetător științific, Laboratorul de Biotehnologii Alimentare, IP Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare.
Problema pe care o rezolvă prezenta invenţie constă în elaborarea tehnologiei şi reţetelor pentru semifabricate din carne tocată, echilibrarea valorii nutritive a compoziţiei tocăturii prin utilizarea cărnii de diferită natură (ovină, pasăre), majorarea conţinutului de proteine de origine vegetală a semifabricatelor din carne tocată prin adaosul de şrot de nuci şi majorarea randamentului prin utilizarea şrotului de nuci şi a fibrelor alimentare de grâu. Rezultatul se datorează faptului că şrotul de nuci şi fibrele alimentare au o bună capacitate de legare a apei, şi anume de 42,2…55,16% pentru 5 şrotul de nuci şi de 51,9…67,9% pentru fibrele alimentare de grau. Absorbind apa, carnea îşi măreşte volumul şi greutatea, astfel se ameliorează frăgezimea şi suculenţa produsului final. Rezultatul poate fi obţinut utilizând anume raportul de ingrediente indicat.
Carnea de pasăre se remarcă prin conţinutul de fier, zinc, magneziu, vitamina B12 etc. Utilizarea cărnii de pasăre (piept de pui) în reţetă ca materie primă permite echilibrarea valorii nutritive şi biologice a produsului în funcţie de conţinutul de aminoacizi. Cantitatea de proteine în pieptul de pui este de 20 g / 100 g. Proteinele sunt esenţiale în dietă la orice vîrstă.
Şrotul de nuci contribuie la majorarea conţinutului de proteine, lipide, în special acizi graşi polinesaturaţi ɷ-3 şi ɷ-6, glucide, vitamine, substanţe minerale. Se utilizează şrotul cu un conţinut de proteine de 35…45 g/100 g şi ulei de 10…15 g/100 g.
Fibrele alimentare, datorită proprietăţilor funcţional-tehnologice, stimulează funcţionarea eficientă a tractului gastrointestinal, reduc nivelul colesterolului în sânge, diminuează riscul evoluţiei cariilor, contribuie la legarea acizilor biliari, a sterinelor neutre şi la eliminarea lor din organism. Utilizarea fibrelor alimentare de grâu în reţeta semifabricatelor tocate majorează capacitatea de legare a apei, capacitatea de reţinere a apei, capacitatea de reţinere a grăsimilor, măreşte suculenţa, îmbunătăţeşte consistenţa şi majorează randamentul produsului final.
Semifabricatele obţinute sunt de calitate superioară, cu valoare biologică sporită şi sigure pentru consum.
- AUTOMATED WASTE COLLECTION URN (Proiectarea urnei automatizate pentru colectarea deșeurilor), autori: Gheorghe VÎRLAN, student an. II, specialitatea „Ingineria sistemelor electromecanice”, Facultatea Energetică și Inginerie Electrică, cu scopul simplificării procesului de colectare a deșeurilor.
Urna automatizată este un proiect bazat pe platforma Arduino IDE, care are ca scop simplificarea, automatizarea colectării deșeurilor și eliminarea inconvenientelor prin reducerea contactului oamenilor cu bacteriile care se află pe suprafața urnei. Urna se deschide automat, auzind la o anumită distanță cu ajutorul unui senzor cu ultrasunete, ale cărui date sunt procesate de un microprocesor programat. Acest proiect a fost realizat pentru a simplifica colectarea deșeurilor, dar nu numai, proiectul este inclus în modernizarea și automatizarea casei pentru a ajunge la nivelul unei case inteligente. Prin Arduino IDE, pot fi programate multe microprocesoare cu obiective diferite, de la controlul iluminării până la controlul vocal. Arduino este un spațiu pentru creativitate, ideea de bază este că Arduino este o platformă open source și componentele sunt compatibile cu acesta ieftin.
La edițiile anterioare, manifestarea s-a bucurat de participarea tinerilor din peste 12 țări din Europa și Asia, reunind anual peste 50 de brevete de invenție, evaluate de un juriu național. Salonul de inventică din acest an a cuprins 60 de brevete prezentate de studenți și tineri cercetători din Sibiu, Cluj-Napoca, Deva, Timișoara, Iași, Chișinău și București.
Împărtășindu-și impresiile de la acest eveniment de o deosebită anvergură în domeniul inventicii şi creativităţii ştiinţifice, lector universitar, drd. Irina GRUMEZA a menționat:
– Particip pentru a doua oară la Târgul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret și suntem foarte mândri de faptul că lucrările Universității Tehnice a Moldovei au trezit un viu interes, dovadă fiind numeroasele întrebări privind valorificarea resurselor agroalimentare în Republica Moldova, posibilitățile de implementare a lucrărilor științifice etc. Folosindu-mă de prilej, țin să exprim sincere mulțumiri comitetului de organizare, îndeosebi coordonatorilor– prof., dr. ing. Lucian Dan MILICI și dr. ing. Mihaelei POIENAR, pentru buna desfășurare a evenimentelor în cadrul ICE-USV, la fel și membrilor juriului.
###
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.