Gala Premiilor pentru Cercetare Ştiințifică, desfășurată la ASEM

diez 1

La Academia de Studii Economice a Moldovei s-a desfășurat Gala Premiilor pentru cercetare științifică a studenților în anul 2020, dedicată Nopții Cercetătorilor în Republica Moldova și Zilei Leului Moldovenesc (moneda națională a Republicii Moldova, introdusă la 29 noiembrie 1993).

Premii și Diplome de Excelență pentru participarea activă și rezultatele obținute în procesul studierii domeniului monedei și creditului s-au oferit Tinerilor Monetariști:

#Premiul de gradul I – Ana Barbă și Alexandru Murzac; 

#Premiul de gradul II – Ioan Negoiță, Corina Obadă și Valentina Popușoi. 

Deținătorilor premiilor de gradul I li s-a oferit monede comemorative „Ivan Mocan – 100 de ani de la naștere”, iar pentru premiul de gradul II s-au oferit monede dedicate aniversării a 30-a de la adoptarea drapelului Republicii Moldova.

Evenimentul s-a desfășurat în format online cu organizarea  și participarea Prim-viceguvernatorului  Băncii Naționale a Moldovei, absolvent ASEM , Vladimir Munteanu și Oleg Stratulat, profesor universitar, șef al departamentului ,,Investiții și Activitate Bancară”, responsabil pentru organizarea concursului şi evenimentului. 

Grigore Belostecinic, academician, profesor universitar, doctor habilitat, rectorul Academiei de Studii Economice a Moldovei, a adresat cuvinte de felicitare premianților, mulțumiri organizatorilor, și și-a exprimat certitudinea că ,,Cercetarea științifică a studenților ASEM  reprezintă viitorul științei economice a Republicii Moldova”. 

###

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez. 

Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente