(video) Ce înseamnă un tată bun în viziunea unui copil din Moldova

2

Campaniei „Un Tată Bun” și-a propus să vadă imaginea unui Tată Bun prin ochii copiilor. Au fost adunate compuneri ale copiilor din toată Republica, unde aceștia își descriu părinții, familia și ce apreciază cel mai mult la tatăl său. Din aceste compuneri a ieșit un videografic, în care se ilustrează ce înseamnă un Tată Bun în viziunea unui copil. 

„Eu sunt un copil fericit. M-am născut și cresc într-o familie frumoasă, alături de mămica, tăticul și surioara mea. 

Tatăl nostru este cel mai bun tată din lume – este un om bun la suflet, grijuliu, inimos, amuzant, înțelept, curajos, cinstit, modest și priceput în toate. El face totul pentru mine, pentru noi… Pentru că ne iubește. 

Când eram mai mici, el ne citea povești și se uita împreună cu noi la desene animate. Ne povestea multe istorii interesante din copilăria lui.

Timpul petrecut cu tatăl meu este cel mai prețios. Pot să spun că suntem niște prieteni adevărați. El mă învață lucruri frumoase și utile despre viață; cum să merg cu bicicleta, să am grijă de animale, să cunosc regulile de circulație, cum să îmi fac prieteni.

Împreună, vizităm locuri interesante, mergem la plimbare și uneori la pescuit. Tata, ca și mine, iubește dulciurile… El mă alintă și îmi îndeplinește cel mai sincere dorințe.

Pentru mine, tăticu este eroul meu – Îmi dă sfaturi când am nevoie, îmi încurajează ideile și visează împreună cu mine. Căldura, dragostea și încurajarea lui este foarte importantă pentru mine, pentru noi. El îmi dă o stare de siguranță și liniște. 

Uneori ne mai certăm, și mie nu îmi place asta. Dar discutăm, îmi explică de ce nu am procedat corect…. și iar devenim prieteni. 

Tatăl meu muncește mult, dar mereu găsește timp pentru noi. Ne ajută să ne facem lecțiile sau ordine în cameră. El o ajută și pe mama, să facă curat, să spele vesela sau să facă mâncare. 

Așa cum tata ne ajută și ne susține mereu, noi cu surioara și mama îl respectăm și îl susținem atunci când are nevoie. 

Tata o iubește foarte mult pe mama, asta se vede și se simte. Când voi crește mare, vreau să fiu ca el…. să am o familie unde toți se simt bine și sunt fericiți – așa ca la noi acasă. 

Fiecare familie în lumea asta are nevoie de un tată ca al meu.

 De un tată bun.”

Vă invităm să vizionați videograficul mai jos.

„Un Tată Bun” este o campanie de schimbare de comportament, care vine să ofere un exemplu de reușită și normalitate în familie. Campania are menirea să sensibilizeze bărbații, ca să se implice în educarea copilului, în partajarea treburilor casnice, luând acest lucru ca o responsabilitate primară  și o normalitate pentru orice familie fericită. În același timp, campania își propune să aducă bărbații care deja fac acest lucru, în rol de model pentru alții, accentuând nu doar implicarea zilnică, dar și promovarea acestui comportament în rândul altor bărbați.


Campania „Un Tată Bun” este finanțată de Fundația OAK prin intermediul Fundației Est-Europene, în cadrul Proiectului „Abordarea violenței domestice în Republica Moldova”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente