Igor Șarov spune că socialiștii blochează procedura de echivalare a diplomelor de studii din Moldova cu cele din România

369345

Proiectul de echivalare a diplomelor studiilor dintre Republica Moldova și România a fost blocat în Comisia politică externă și integrare europeană de către deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de către autorul acestui proiect, ex-ministrul educației Igor Șarov, notează IPN.

„Este un proiect la care personal țin foarte mult, echivalarea actelor de studii și acordul de bază în domeniul educației cu România. Pentru mine este cel puțin neînțeleasă tergiversarea acestui proiect. Zilele trecute, vorbisem cu președintele Comisiei de politică externă, domnul Vremea, care m-a informat că la o primă ședință nu a fost cvorum, iar la cea de a două ședință reprezentanții fracțiunii socialiste au cerut amânarea acestuia”, a declarat Igor Șarov în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR MOLDOVA.

Potrivit ex-ministrului, argumentele pe care le-au adus socialiștii sunt stranii.

„Au invocat că odată cu semnarea acestuia ar fi posibilități de plecare din Republica Moldova, ceea ce este o opinie cel puțin eronată. Beneficiile pentru cetățenii noștri din România sunt enorme, ca și viceversa. Celor care au absolvit 10 sau 11 clase li se echivalează studiile cu o diplomă de bacalaureat, cei care au absolvit cinci ani de studii în universități se echivalează cu diploma de master, în perioada pre-Bologna. Se echivalează și diplomele cu grad științific. Mai sunt și alte beneficii”, a adăugat Igor Șarov.

El afirmă că a primit mai multe solicitări din partea diasporei pentru a elabora un proiect în acest sens. Astfel, interacțiunea cu diaspora nu se rezumă numai la zilele din august, când se organizează Zilele Diasporei, dar reprezintă o interacțiune zilnică.

Totodată, Igor Șarov susține că la Ministerul Educației se pregătesc și alte proiecte de echivalare a studiilor cu țări precum Italia, Portugalia, Belarus, dar și alte state. „Acestea sunt vitale pentru că trebuie să oferim posibilități. Nu mai vorbim despre faptul că se echivalează specialitățile de medicină, inginerie. Acestea sunt în beneficiul cetățenilor noștri care se află astăzi în România și eu sunt sigur că bunul simț va domina și efortul deputaților care susțin acest proiect va face ca să fie unul de succes”, a concluzionat Igor Șarov.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente