Viorel Sîrghii, doctor în drept, conferenţiar universitar, Departamentul Drept – ASEM, este protagonistul unei noi file a proiectului „Să ne cunoaştem profesorii”.
Născut în satul Varnița, raionul Anenii Noi, a studiat la școala din localitatea natală, a absolvit la USM Facultatea de Drept, la ULIM şi-a finalizat studiile doctorale, iar la Academia de Studii Economice a Moldovei a îmbrăţişat nobila profesie de profesor, pe care o practică în paralel cu profesia de avocat. Viorel Sîrghii are un hobby deosebit, este fascinat de colecţionarea obiectelor vechi, care în perioada sovietică reprezentau un lux şi, în acelaşi timp, un deficit.
Povestiți-ne despre hobby-ul dumneavoastră, când ați început să colecționaţi obiecte vechi şi cum s-a născut această pasiune?
Am crescut şi am studiat pe timpul URSS, apoi serviciul militar l-am satisfăcut în armata sovietică. În 1991 am revenit din armată în statul independent Republica Moldova, respectiv cu un stil nou social, tradiții noi, libertate de deplasare. Evident că apăruseră și lucruri de uz casnic contemporane, automobile, motociclete produse în state dezvoltate, la care puteam doar visa în URSS. În timp, cele produse în URSS au fost uitate și, în mare parte, oarecum împrăştiate ori aruncate.
Primul obiect din colecţia mea este un radiou portabil Okean, moștenit de la bunelul meu. E un radiou care pe timpuri a fost un mare deficit, iar bunelul se mândrea că îl avea și asculta la el Radio Europa Liberă. Pe atunci, multe mărfuri de uz casnic, mobilă, automobile constituiau deficit în Uniunea Sovietică și procurarea acestora era aproape imposibilă, însă, odată achiziţionate, făceau fericită orice familie. Îmi amintesc momentul în care părinții mei procuraseră primul televizor color Gorizont. S-a adunat toată mahalaua şi îl admiram împreună. Cântărea circa 60 de kg și stătea pe piciorușe proprii, de fapt era un element de mobilă separat. Aşadar, de la radioul bunelului a început totul, iar acum 8 ani, am hotărât să adun mai multe lucruri care reflectă timpurile epocii sovietice.
Tematica colecției mele este perioada anilor ’60-’90 ai secolului trecut. Nu sunt axat doar pe unele obiecte, colecționez tot ce se producea în URSS și putea fi găsit în casa cetățeanului de atunci. O deosebită plăcere îmi aduce tehnica moto şi auto pe care o dețin, şi anume: mopedul Verhovina 5, anul de fabricare 1975, cu pedale – visul tuturor adolescenților, de asemenea, mopedul Carpați din 1989, ultima creație de mopede sovietice, deficit enorm pe timpuri. Astăzi copilul meu conduce acest moped și la fel se bucură de el, amintindu-mi de adolescența mea; motocicleta cu ataș JAWA din 1976, o motocicletă rară și în URSS, putea fi procurată doar prin mari pile; VAZ 2106 din 1982, acest automobil în URSS reprezenta nivelul maxim social, de regulă era utilizat doar de sărbători şi reprezenta obiectul mândriei celor ce dispuneau de el. Visam, pe timpuri, pe la vârsta de 18 ani să fiu fericitul deținător al acestui automobil. Ulterior, această mașină şi-a pierdut din importanță, dar totuși când circul cu aceasta pe străzile din Chișinău, lucru ce se întâmplă rar, atrage atenţie. Cei de vârsta mea privesc nostalgic, iar tinerii – cu multă curiozitate.
De unde adunaţi obiectele din colecţie?
O mare parte dintre obiectele mele sunt procurate de la persoane în etate, din piețe sau le găsesc în internet. Am şi piese care îmi sunt oferite de prieteni, cunoștințe, rude, şi le mulțumesc mult pentru acest fapt. Un obiect deosebit este televizorul portabil din 1970, Electronica VL 100, care e de o vârstă cu mine, produs în cinstea lui Vladimir Lenin la 100 de ani de la naşterea acestuia. Are o stare perfectă de funcționare. L-am achiziţionat întâmplător, de la o persoană care l-a vândut doar ca să nu-l arunce. Foarte mult am căutat un samovar din aramă, de preparat ceai. Fiind la o piață împreună cu fratele meu, care la fel este pasionat de lucruri de epocă, am observat aruncat, printre mai multe obiecte, un asemenea samovar, în stare deplorabilă. L-am procurat, cu ideea de a încerca să-l restaurez, însă cei care l-au văzut inițial, nu credeau că îmi va reuşi. Am lucrat la el trei săptămâni, iar astăzi își are un loc de cinste în colecție.
Aveţi un spaţiu special amenajat unde vă expuneţi colecţiile? Cât de uşor sau greu vă este să le întreţineţi?
De regulă păstrez obiectele acasă şi la serviciu. În biroul meu, am improvizat o mică expoziție. Nu am loc suficient, iar spațiul preconizat pentru alte destinații este ocupat de obiectele din colecție. Aici, aduc mulţumiri soției mele pentru susţinere şi pentru faptul că tolerează „expoziţiile” mele improvizate peste tot prin casă.
Intenţionaţi să organizați o expoziție unde să vă expuneţi impresionanta colecţie?
Aș dori să organizez o expoziție, într-un mod diferit de cele obişnuite. Acum planific cum și unde aș putea-o expune, iar ulterior voi veni cu o informaţie destinată publicului interesat de obiectele din perioada sovietică.
Asupra cărui obiect lucraţi la moment? Ce ați mai dori să aveți în colecția dumneavoastră?
La moment am un proiect de restaurare a motocicletei URAL din 1975 – o legendă a construcției mototehnice din URSS. Este un proiect de suflet, dedicat bunelului meu, de la care a început totul şi care a avut în proprietate o asemenea motocicletă. Îmi aduce aminte de cele mai fericite vremuri din viața mea – timpurile când eram copil. Visul meu este să am ocazia să merg cu această motocicletă acolo unde circulam cu cea a bunelului meu, acum 30 de ani şi sunt sigur că îmi va reuşi.
Cât de mult înseamnă pentru dumneavoastră colecţionarea articolelor vechi?
Acest hobby este o parte a existenţei mele. E ca o călătorie, destinaţia căreia îmi aduce o satisfacţie enormă. Mereu restaurez, caut piese şi descopăr „comorile trecutului”.
