Tinerii pasionați de agricultură au posibilitatea să participe la o serie de instruiri pentru dezvoltarea abilităților

tineri-fermieri_straini

Tinerii agricultori pot participa la o serie de instruiri care le vor dezvolta gândirea corporativă, planificarea strategică și digitalizarea agriculturii. Instruirile vor fi organizate în cadrul primei academii din Moldova destinată tinerilor pasionați de agricultură.

A fost lansată prima academie din Moldova – AgTech – destinată tinerilor specialiști pasionați de agricultură. Aceasta va funcționa ca o platformă de dialog între potențialii angajatori și angajați. Totodată, va oferi posibilitatea tinerilor să-și dezvolte abilitățile solicitate de companiile din domeniu.

Potrivit responsabilului pentru Dezvoltarea Forței de Muncă, proiectul Agricultura Performantă în Moldova/USAID, tinerilor care își fac studiile la specialitățile agricole le lipsesc așa numitele soft skills, adică niște abilități ce țin de comunicare, leadership, lucru în echipă. „AgTech Academy va suplini aceste carențe în pregătirea unor specialiști de forță care vor face din agricultură o afacere de succes”, menționează acesta.

Astfel, în parteneriat cu Startup Academy, mai multe cursuri de instruire urmează a fi organizate în următoarea perioadă în condițiile în care progresul agriculturii din țară necesită expertiză suplimentară. 40 de tineri urmează a fi selectați pentru a participa la cele două ediții ale academiei: toamnă-iarnă 2020 și primăvară-vară 2021. În cadrul acestora, vor fi organizate o serie de instruiri, unde își vor dezvolta gândirea corporativă, vor învăța secretele planificării strategice, digitalizarea agriculturii și nu doar. Instruirile vin cu o serie de beneficii practice, iar la încheierea cursului, tinerii vor avea oportunitatea de a-și consolida cunoștințele acumulate în cadrul a cinci companii de top din sectorul agrar. Astfel, programul de instruire va asigura:
# funcționarea unei platforme de dialog viabile între tinerii profesioniști și reprezentanții sectorului privat, dar și noi oportunități de angajare prin intermediul modulului Stagii/Internship;
# organizarea cursurilor online de marketing, antreprenoriat și digitalizarea agriculturii, în parteneriat cu Startup Academy;
# organizarea webinar-urilor pentru studenții și managerii instituțiilor de învățământ cu profil agrar;
# ghidare în carieră și prezentarea celor mai importante aspecte de care trebuie să țină cont pe parcursul studiilor pentru a corespunde cerințelor angajatorului;
# dezvoltarea competențelor soft pentru tinerii specialiști, printre care: lucru în echipă, comunicare, orientare spre rezultat.

Cei care își doresc să participe la programul de instruire se pot înregistra accesând acest link.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente