Dacă ești tânăr(ă), ai studii IT, cunoștințe despre antreprenoriat sau design grafic, ești așteptat(ă) la Anti-Trafficking Hackathon. Timp de trei zile, în perioada 6-8 noiembrie 2020, vei avea ocazia să lucrezi alături de un grup de specialiști și experți de talie națională pentru a dezvolta soluții inovatoare ce vor influența pozitiv societatea.
Evident, alături de mentorii programului îți vei putea dezvolta competențele digitale, antreprenoriale, de lucru în echipă și de comunicare.
În cadrul hackathon-ului te vei familiariza cu problematica fenomenului traficului de ființe umane și a exploatării sexuale a copiilor, inclusiv în mediul online. De asemenea, cu ajutorul mentorilor specializați în domeniile IT, business și startup vei veni cu idei inovatoare, care să combată traficul de ființe umane.
Dacă ești pregătit să faci față provocării, iar la final să primești și premii, te îndemnăm să accesezi agenda evenimentului aici, alături de lista mentorilor care te vor ghida pentru a obține rezultatul dorit.
Soluțiile create vor fi evaluate la finalul hackathon-ului conform unui set prestabilit de criterii precum: aplicabilitate, inovație, scalabilitate, pitch, iar trei echipe câștigătoare vor fi premiate cu ceasuri inteligente Garmin și alte surprize.
Pentru a beneficia de toate aceste oportunități, completează formularul de înscriere, iar pentru a fi la curent cu toate noutățile, urmărește evenimentul de pe Facebook: Anti-Trafficking Hackathon.
Anti-Trafficking Hackathon se va desfășura online și este organizat de „Generația NIKA” și „Yep!Moldova”, în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova.