(foto) Localul din centrul Chișinăului unde poți mânca cu doar 2 euro. Tomm Reviews, despre experiența sa la Fridays

121674986_4004948812852102_276973278171489805_o

Tomm Blanaru este autorul blogului Tomm Reviews. Acesta testează, degustă, încearcă restaurantele din Chișinău. Echipa #diez a decis să facă uz de experiența sa și l-a rugat să împartă cu noi diferite găselnițe culinare din Chișinău.

Prima impresie – este un local cochet, cozy, care te predispune să-ți petreci o oră-două aici, cu atât mai mult că și prețurile sunt accesibile. Au cei de la Fridays o „fișkă”: toate pozițiile din meniu costă 40 de lei, iar băuturile – 30 de lei, cu excepția berii de import.

Un alt detaliu care mi-a atras atenția este meniul localului, care este scris direct pe perete. O idee ingenioasă, aș zice, mai ales în această perioadă post-pandemică.

Mi-au atras atenția câteva poziții din meniu, cu o combinație inedită de ingrediente, cum ar fi: burger de pui cu gorgonzola și măr, burger de vită cu bacon și vișină sau hotdog cu costițe de porc. Eram cam flămând la acea oră, așa că am decis să degust câteva preparate care mi-au atras atenția și m-au făcut curios.

Burger de pui cu gorgonzola și măr proaspăt. Nu am mai mâncat așa ceva până acum. Combinația dintre gorgonzola și măr mi se pare una extraordinară. Gorgonzola oferă o explozie de arome și un gust puternic, iar mărul asigură prospețimea necesară. Cu siguranță, este un must try dacă ajungeți la Fridays.

Burger de vită cu ceapă marinată și maioneză de mere. Din start, aș vrea să apreciez calitatea cărnii de vită, care este superbă. La fel, mi-a plăcut și chifla. Ceapa marinată îi conferă caracter burger-ului. Deci, cu 40 de lei poți mânca asemenea burger-uri delicioase. Publicul nostru este atât de obișnuit cu prețurile mari, încât uneori nu poate concepe și nu prea crede că la un preț rezonabil poți mânca ceva bun la Chișinău.

Hotdog cu costițe de porc și sos chimichurri. Prima oară încerc un hotdog în care să nu fie un crenvurst. La fel, o premieră pentru mine au fost și cartofii, pe care până acum nu i-am văzut în niciun hotdog. Ce pot să zic? Pentru gustul meu, a fost prea dulce, poate cantitatea de cartofi e prea mare?! Aș adăuga puțin mai multă carne.

Hotdog cu cașcaval și chili. De data aceasta, a fost un hotdog cu cârnăcior și cu cașcaval topit. Am servit hotdogul cu un sos picant din Carolina Reaper, care se consideră cel mai iute ardei din lume. Se recomandă tuturor amatorilor de senzații tari. Hotdogul cu cașcaval și chili mi-a plăcut mult. Cu siguranță, îl voi mai comanda.

Platou cu chipsuri de legume. Un platou imens cu chipsuri home-made din morcov, ceapă și cartofi. Totul se servește cu trei tipuri de sos: salsa, usturoi și cașcaval. Este un platou pentru o companie mai mare, care se întâlnește la o halbă de bere seara, după serviciu. Vă reamintesc, acest platou costă doar 40 de lei.

La acest set am comandat o halbă de bere belgiană Hoegarden (0,3 l – 50 MDL). În meniu mai găsiți și o altă bere belgiană Leffe brună și blondă (0,3 l – 50 MDL). Restul băuturilor sunt toate la 30 MDL.

Am încheiat seara cu singurul desert din meniu. Tartă cu chutney de măr și sos din vanilie. Vizual, porția părea mică, însă pe parcurs m-am convins că e suficient de mare. Patru feliuțe de tartă. E un apple cake clasic, un gust pe care mulți din voi îl cunosc. You should try it.

Deocamdată, cafeneaua se află în regim de testare. Meniul urmează să mai fie completat și cu alte specialități, iar prețurile se pot schimba. Pentru a fi la curent cu toate noutățile, urmărește pagina de Facebook a localului.

***

Acest material a fost scris de către Tomm Reviews. În recenziile sale, Tomm spune că încearcă să fie obiectiv și să aprecieze localurile la justa valoare. „Nu am studii în domeniul gastronomiei, prin urmare voi aprecia totul din punctul de vedere al unui simplu oaspete al localului.” Pentru mai multe recenzii și recomandări, vedeți pagina de Facebook Tomm Reviews.

Informațiile prezentate în acest material nu reflectă necesar opiniile echipei #diez și au la bază stric experiențele personale ale lui Tomm.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente