Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a spus într-un interviu că instituția pe care o conduce este gata să examineze posibilitatea prelungirii programul de lucru al unor secţii de votare din străinătate.
„CEC este gata să examineze şi ne gândim că am putea prelungi programul de lucru al unor secţii de votare din străinătate, astfel încât cetăţenii să-şi poată exprima votul. Chiar în aceste zile, are loc primirea scanerelor pentru citirea actelor de identitate, care trebuie să ne ajute să fluidizăm procesul de votare”, a declarat Dorin Cimil într-un interviu pentru TVR MOLDOVA.