Au fost anunțați câștigătorii Premiului Nobel pentru Fizică din 2020

EjoyQQnWsAAJY7J

Cercetătorii Roger Penrose, Reinhard Genzel şi Andrea Ghez au fost recompensaţi marţi cu Premiul Nobel pentru fizică pe anul 2020, potrivit unui anunţ făcut de Goran K. Hansson, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.

Roger Penrose va primi jumătate din acest premiu, pentru „descoperirea faptului că formarea găurilor negre reprezintă o predicţie robustă a teoriei relativităţii generale”, iar Reinhard Genzel şi Andrea Genz vor împărţi cealaltă jumătate a premiului, fiind recompensaţi pentru „descoperirea unui obiect compact supermasiv în centrul galaxiei noastre”, potrivit comunicatului oficial publicat de Comitetul Nobel, scrie agerpres.ro.

În 2019, Premiul Nobel pentru fizică a fost atribuit cercetătorilor James Peebles – pentru descoperiri teoretice în domeniul cosmologiei – şi Michel Mayor şi Didier Queloz – pentru descoperirea unei exoplanete pe orbita unei stele din categoria Soarelui.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost iniţiate de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii precedenţi.

Vezi mai multe detalii despre descoperire AICI.

Amintim că, ieri, au fost anunțați câștigătorii Premiului Nobel pentru Medicină.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente