Astăzi, 16 septembrie, expiră termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din Stânga Nistrului, municipiul Tighina și unele localități ale raionului Căușeni și intenționează să voteze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.
Conform datelor statistice, până astăzi s-au înregistrat peste 52 000 de cetățeni cu drept de vot. Cele mai multe solicitări sunt din partea alegătorilor care vor să voteze în Republica Italiană (peste 10 000), în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (circa 8 000), în Federația Rusă (peste 5 800), în Germania (peste 5 000).
Înregistrarea prealabilă poate fi făcută atât de cetățenii care se află fizic peste hotare, cât și de cei care se găsesc la moment în Republica Moldova, dar intenționează în ziua votării să se afle în afara țării.
Legislația electorală stabilește următoarele criterii pentru constituirea secțiilor de votare în afara țării: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent organizat în circumscripția națională, înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință privind numărul acestora și locul aflării lor.
În acest sens, CEC anunță că a fost elaborat proiectul de hotărâre cu privire la organizarea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Proiectul de document, care conține peste 200 de propuneri, a fost transmis Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a fi consultat cu autoritățile țărilor de reședință în vederea disponibilității de deschidere a secțiilor de votare.