Poate că porțile sunt deschideri spre labirinturile destinelor oamenilor ce se ascund după ele. Sau poate sunt niște brațe pe care nu le-a îmbrățișat nimeni demult. Triste și uitate, pe care cândva a intrat fericirea, ori a ieșit pentru totdeauna tristețea.
Porție vechi prin care trăiesc și astăzi amintiri. Vă aduceți aminte de portițele de la bunici? Sau de momentele când bunicuțele sau mamele voastre ca niște albinuțe le „înnoiau” cu vopsea înainte de marile sărbători ale satului, cel mai des de hram? Sau când se punea tei în stâlpii de la poartă? Sau când erau furate de Sf. Andrei? Sau, și mai trist, când erau schimbate pe unele de „modă nouă”, cele vechi cel mai des fiind depozitate sau aruncate undeva la periferii.
Și totuși, se mai păstrează unele comori tare dragi care mențin în fond tradițiile și obiceiurile mâinilor dibace ale giuvaerilor sau lemnarilor. Porți care bucură ochii, pentru că sunt istorii și folclor. Pentru că nimic nu este mai viu și autentic decât o poartă din lemn sau de fier de la sat. Indiferent de mai intră cineva astăzi pe ea sau nu.
Echipa #diez vă prezintă o serie de fotografii cu porți – comori din nordul Moldovei.
Un lucru curios este că Jocurile Olimpice din URSS, desfășurate în anul 1980, au devenit un motiv pentru decorarea porților, a ușilor sau a elementelor exterioare ale casei cu motive olimpice, exemplu este și această poată de la garaj.
Iar la desert, vă lăsăm tencuiala caselor „pupată” de ora de aur a soarelui. La nord, acest tip de „îmbrăcare” a fațadei caselor se numește șubă.
