Absolvenții primei promoții ai Colegiului de Inginerie din Strășeni au primit diplomele în cadrul unui eveniment organizat în incinta instituției cu respectarea tuturor restricțiilor sanitare în legătură cu pandemia. Astfel, directorul instituției, Marin Ciobanu, a înmânat tinerilor specialiști diplomele de absolvire, și, de asemenea, a venit cu un mesaj de felicitare către toți elevii.
Marin Ciobanu, directorul instituției, vorbește despre oportunitățile pe care le au elevii în cadrul Colegiului de Inginerie și despre partenerii externi.
„Începând cu anul 2013 până în 2018 noi ne-am preocupat de crearea colegiului, și abia în 2018 Colegiul de Inginerie a dat start.
Vreau să mulțumesc partenerilor, și, bineînțeles, profesorilor, care sunt unii dintre cei mai buni din țară. Au o experiență foarte mare, peste 15-20 de ani. În 2018 am fost la etapa incipientă, embrionarea instituției, iar fără ajutorul și dedicația profesorilor noștri, cred că astăzi nu ne-am fi putut bucura de acest eveniment important.
De asemenea, elevii au avut posibilitatea de a beneficia de multe practici la diferite companii.
La ziua de azi, Colegiul de Inginerie are 21 de parteneri. Suntem mândri că avem aceste 21 de companii, fiindcă ele sunt preponderent corporații transnaționale, care au investit în Republica Moldova. Elevii au avut ocazia să vadă care este organizarea germană, austriacă, japoneză și italiană. Aceste companii au achitat colegiului pentru studiile absolvenților. Fiecare companie a achitat pentru un loc de studii Colegiului de Inginerie 12 000 de lei pe an. Cumulativ, pe parcursul a doi ani, au achitat în jur de 2 000 de euro. Ceea ce demonstrează încă o dată că companiile s-au înrolat în acest program, și anume – sistemul dual de instruire – care este prezent la Colegiul de Inginerie.
Acest proiect a fost mai mult unul de suflet. A durat cinci ani până am creat această instituție și am pus-o «pe roate».
De la independență încoace nu cunosc să se fi creat vreo instituție de învățământ, de aceea, este o mândrie pentru mine că împreună cu colegii profesori am adus niște standarde înalte pentru noii ingineri”, a menționat directorul Colegiului de Inginerie din Strășeni, Marin Ciobanu.
„Partea aplicativă pe care ați parcurs-o aici vă oferă cele mai puternice abilități și competențe”
Marin Ciobanu a menționat și despre un proiect câștigat săptămâna trecută cu partenerii externi, cu ajutorul cărora vor crea în colegiu un Incubator Tehnologic de Afaceri. Acesta presupune o platformă unde vor fi mai multe mașini cu programare numerică, vor fi și mașini care vor produce unele produse de masă plastică prin injecție.
„Noi ne propunem ca scop să creăm mai multe startup-uri, ca, ulterior, viitorii absolvenți, să-și poată lansa propria afacere. În cadrul acestui proiect avem ca parteneri și pe Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întrepriderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care vor susține financiar proiectul”, a afirmat Marin Ciobanu.
Directorul Colegiului de Inginerie a menționat și despre faptul că o companie germană dorește să contribuie la dezvoltarea instituției. Opt tineri vor trece un curs de instruire, iar cei care cunosc o limbă străină (engleza, germana), vor avea posibilitatea să plece în Germania.
„Suntem practic cei mai dotati din țară, luând în considerație și mașinile unealtă-sculă, fiindcă în țară mai sunt câteva companii care au câte o mașină sau două, noi avem trei, dar nu ne vom opri aici.”
Felicitarea unui profesor pentru absolvenți – Domnul Vasile Javgureanu
„Dumneavoastră sunteți primii absolvenți ai Colegiului de Inginerie din Strășeni. Din primele zile de studii ați avut posibilitatea de a studia la întreprinderi avansate tehnologic. Nu a fost ușor, dar eu având o experiență bogată, nu știu alt colegiu care ar avea așa echipamente și dotări performante. Sunteți printre primii care ați făcut învățământ dual. Nu numai elevii au avut de învățat, dar am învățat și noi, profesorii. Ne-am întâlnit cu utilaje și softuri de ultimă oră.
Sper că va fi o mândrie pentru noi cariera dumneavoastră. Vă așteptăm să reveniți în casa noastră – Colegiul de Inginerie”, a conchis Vasile Javgureanu.
Cu un mesaj de felicitare pentru colegi și profesori a venit și un absolvent, Ion Boțan
„Vreau să mulțumesc profesorilor, care au fost alături de noi și ne-au ajutat timp de doi ani să ne regăsim, să ne dezvoltăm în domeniul nostru. Dar, de asemenea, le mulțumesc și colegilor, le doresc succes și realizări frumoase în viață.”
„Scopul nostru nu este în crearea unei mașinării de a da diplome, dar ne străduim ca absolvenții noștri să corespundă cerințelor pieței”
Pe final, directorul Colegiului de Inginerie, Marin Ciobanu, a menționat că modelul dual de instruire va propulsa cu mai multe trepte dezvoltarea economică țării.
„Acesta este al doilea an de activitate a instituției, suntem încă în formare. Noi, la momentul actual, avem 70 de elevi, dar scopul nostru nu este în crearea unei mașinării de a da diplome, dar ne străduim ca absolvenții noștri să corespundă cerințelor pieței.”