Mihail Saakașvili a povestit cum a consultat echipa Maiei Sandu pe când era la guvernare

dsds

Fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili a povestit în cadrul emisiunii „Discuții cu Vlad Kulmiski” cum a consultat echipa Maiei Sandu pe când era la guvernare. Politicianul nu a ezitat să aprecieze capacitățile liderei PAS și faptul că ea este cea mai cinstită și necoruptă politiciană pe care a întâlnit-o în Europa.

„Am avut o deosebită ocazie și plăcere să lucrez cu Maia Sandu după ce oligarhul Vlad Plahotniuc a părăsit țara. În echipa ei sunt foarte mulți oameni onești. Am organizat câteva ședințe la distanță din casa mea din Kiev, i-am chemat pe unii foști miniștri cu care am reformat Georgia. Discutam câte trei-patru ore. Vreau să spun că ei sunt foarte onești, corecți și deștepți, dar de multe ori nu ne puteam înțelege pe marginea diferitelor subiecte. «Tot ce spuneți este bine, dar nu e timpul să facem asta. Vom putea face abia tocmai peste șase luni sau un an», îmi spuneau ei. Eu le răspundeam: «Voi nu aveți timp. Trebuia să începeți ieri sau alaltăieri, deoarece nu este corect să începeți o reformă doar într-un domeniu. Ori faceți reforme peste tot simultan, ori n-o să vă reușească nimic, pentru că oportunitatea întotdeauna expiră foarte rapid. Nu trebuie să vă gândiți la ratingul personal. Sunt două căi: vă gândiți la rating și nu faceți nimic și pierdeți la final sau faceți ce puteți și oricum pierdeți. A doua cale este mai bună, pentru că faceți ceva util pentru țară și aceasta vă dă posibilitatea să vă întoarceți ratingul puțin mai târziu». Deseori, politicienii din țările CSI nu simt timpul, de aceea nu reușesc să facă lucrurile pe care cu adevărat doresc să le realizeze.

De asemenea, îi ziceam Maiei Sandu să destructureze Serviciul Vamal pentru că el este inutil (se referă la exemplul georgian). Ea îmi zicea că «nu putem, pentru că acolo lucrează oameni onești». Nu eram de acord cu asta”, a povestit Mihail Saakașvili.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente