În premieră în istoria Republicii Moldova, vineri la Hâncești, a avut loc evenimentul de desemnare populară a candidatului Partidului Politic „ȘOR” la funcția de deputat din partea cetățenilor circumscripției. Locuitorii din întreaga circumscripție au venit în număr mare să-l susțină pe Vitalie Balinschi, a cărui popularitate a crescut și mai mult după presiunile exercitate de guvernare împotriva sa.
Candidatul Partidului „ȘOR”, Vitalie Balinschi, a făcut vineri baie de mulțime în municipiul Hâncești, unde a avut loc evenimentul de desemnare populară a acestuia de către cetățenii din întreaga circumscripție. Candidatul a discutat cu cetățenii și și-a prezentat principalele priorități pentru dezvoltarea Hânceștiului și a localităților din raion.
Potrivit lui, cetățenii din Hâncești au înțeles că Partidul „ȘOR” reprezintă „singura formațiune politică din țară pentru care promisiunile sunt legi”.
Oamenii declară că își pun toate speranțele în Vitalie Balinschi, pentru că anume el și echipa Partidului „ȘOR” sunt cei care au prezentat un program electoral real, fără exagerări și sunt cei care au demonstrat până în prezent că se țin de fiecare dată de cuvânt. Hânceștenii au criticat dur atacurile guvernării la adresa lui Vitalie Balinschi și asupra Partidului „ȘOR”, susținând că sunt gata să sară în apărarea candidatului lor dacă presiunile vor continua.
Este de menționat că, în premieră în istoria Republicii Moldova, Vitalie Balinschi a fost desemnat drept candidat la funcția de deputat direct de către cetățeni. Evenimente de desemnare au avut loc și în fiecare localitate din circumscripție. Înainte de aceasta, peste 10 000 de locuitori au semnat pentru desemnarea lui Balinschi. Printre proiectele pe care și le propune candidatul Partidului „ȘOR” se numără iluminarea stradală în toate localitățile, reparația drumurilor, alimentarea cu apă de calitate, extinderea programelor și proiectelor sociale, care în prezent sunt realizate la Orhei și în alte peste 40 de localități administrate de reprezentanții Partidului Politic „ȘOR”.
Reamintim că zilele trecute Comisia Electorală Centrală a luat o decizie controversată de a cere excluderea lui Vitalie Balinschi din campania electorală, decizie catalogată atât de Partidul „ȘOR”, cât și de experți drept una politică și fără nicio bază juridică, și care a fost luată la comanda Partidului Socialiștilor și a lui Igor Dodon.