Primele teste rapide pentru depistarea COVID-19 au ajuns în Moldova. Mai mult, acestea au reușit deja să fie utilizate, iar rezultatul pentru primul pacient a fost negativ.
„Testele sunt produse de o companie americană. Am primit prima tranșă de 80 de teste ieri și le-am înregistrat în Moldova. Am hotărât să mă testez din curiozitate, mai ales că săptămâna trecută am fost în Turcia”, a menționat reprezentantul medical Vladimir Bolocan pentru #diez.
Testul funcționează foarte simplu: se ia o picătură de sânge, se pun două picături de soluție specială și în 15 minute rezultatul este gata.
Testele se află într-o companie specializată în importul și distribuția medicamentelor și a dispozitivelor medicale. Un test costă în jur de 250 de lei. Vladimir a specificat că mai multe detalii despre aceste teste și distribuția lor vor fi oferite pe parcursul zilei de mâine.