Cartea „Vara în care mama a avut ochi verzi” de Tatiana Țîbuleac a devenit recomandarea anului în Spania

varatatiana

Tatiana Țîbuleac a devenit laureata celei de-a treia ediții a premiilor literare „Las Librerías Recomiendan 2020” alături de Irene Vallejo, María Alcantarilla și Ismael Ramos.

La cea de-a treia ediție a premiilor, au participat mai mult de 80 de librării și librari din toate colțurile Spaniei, care au ales recomandările anului 2020 în Spania. Premiul a fost creat în 2018 de către CEGAL (Spanish Confederation of Guilds and Associations of Bookstores).

Aici o puteți vedea pe Tatiana Țîbuleac la proiectul #diez „DearMe”, unde îi dă sfaturi Tatianei Țîbuleac la vârsta de 16 ani.

„Când o carte e atât de puternică și de stranie ca «Vara în care mama a avut ochii verzi», încerci instinctiv s-o plasezi într-un spațiu anume, cu alte cărți cu scris la fel de hipnotic și întunecat: pe undeva pe lângă Salinger, Aglaja Veteranyi, poate și Dragomán. E primul roman al Tatianei Țîbuleac, o scriitoare din Republica Moldova, care are cetățenie română și locuiește la Paris. Adolescentul din romanul Tatianei Țîbuleac e copilul unor imigranți polonezi în Anglia, un puști care trece prin câteva tragedii de familie și iese spart și rănit ca o jucărie căreia i-ai smuls, rând pe rând, mâinile și picioarele”, scrie cărturești.ro.

 

Reamintim că în 2019, Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură cu romanul „Grădina de Sticlă”. Autoarea a fost nominalizată la concurs din partea României, alături de alți cinci autori. În total, în 2019, în competiție au fost înscriși 108 autori din 37 de țări. Detalii vedeți aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente