Candidatul PDM la funcția de primar, Vladimir Cebotari, a spus că a votat la aceste alegeri pentru ca în oraș să fie ordine, transport public și o serie de alte condiții enumerate în programul său electoral. Totodată, Cebotari a spus că a votat și „pentru un miros mai frumos”.
„A votat pentru ceea ce așteaptă chișinăuienii: ordine, drumuri reparate, transport public mai bun și un miros mai frumos”, a spus Cebotari.
Candidatul PD a spus că a votat pentru o nouă față a Primăriei.
„Politicienii au venit în funcțiile de primar și consilier, au plecat iar problemele au rămas. Cetățenii să aleagă rațional, fără a pune inima și fără emoții”, a spus Cebotari.
Vladimir Cebotari este deputat ales pe listele de partid a PDM.
Reamintim că, astăzi, 20 octombrie, are loc primul tur al alegerilor locale în toate localitățile din țară, printre care și municipiul Chișinău. Cetățenii își vor alege primarii și consilierii locali pentru următorii patru ani. Pe lângă aceasta, în patru circumscripții din țară vor avea loc și alegeri parlamentare. Cetățenii cu drept de vot sunt așteptați la urne începând cu ora 7 dimineața și până la ora 21.00. Urmăriți live toate noutățile de astăzi AICI!