În anumite perioade, șerpii „invadează” gospodăriile oamenilor atât în orașe, cât și în sate. De obicei informațiile despre aceste specii de reptile sunt învăluite în multă isterie, portretizează șerpii drept extratereștri și echivalează prezența lor cu o invazie în toată regula. La rândul lor, oamenii simpli din sate și orașe se lasă cuprinși de teamă în fața oricărei siluete ce seamănă cu un șarpe și de multe ori demonstrează, prin comportamentul lor, că dețin și perpetuează informații eronate și mituri legate de aceste animale.
În acest context, biologii din Societatea pentru Protecția și Păsărilor și Naturii a realizat un ghid (material informativ), în care explică normalitatea ideii de a avea șerpi în mediul înconjurător
# Ce șerpi avem în Republica Moldova?
Pentru început ar fi cazul să lămurim câte specii de șerpi avem în Republica Moldova și care sunt acestea. În momentul de față cunoaștem de existența a 8 specii de șerpi:
# Șarpele de casă (Natrix natrix): este una dintre cele mai răspândite specii de șerpi din Europa, inclusiv în Republica Moldova. Este o specie antropofilă, trăind și în zona așezărilor omenești (de unde provine și denumirea populară a speciei) ascunzându-se deseori în crăpăturile casei, în pod sau în beci.
Acest șarpe foarte comun este de talie medie spre mare (1-2 m lungime). Coloritul dorsal variază de la cenușiu la brun sau negru. Desenul dorsal lipsește sau poate fi format din 4-6 șiruri longitudinale de pete mici și negre. Regiunea posterioară a capului se diferențiază prin două pete semicirculare de culoare ce variază de la alb la galben și portocaliu. Coloritul ventral este negru cu alb. Uneori pot fi întâlnite exemplare melanice (complet negre dorsal) cu abdomenul cenușiu-negru.
Este o specie cu activitate diurnă ce duce un mod de viață atât terestru, cât și acvatic. Poate fi întâlnit în apropierea bazinelor acvatice (bălți, mlaștini, ape curgătoare), dar și la distanțe considerabile față de aceasta, în zone uscate, pietroase, pe câmp sau în pădure. Preferă locurile însorite, cu vegetație de acoperire. Se hrănește cu tritoni, broaște, pești, mamifere și păsări mici.
Atunci când este văzut, prima reacție a lui este de a fugi: se ascunde în găuri, crăpături, sau dacă este în apropierea apei, se scufundă în ea. Dacă nu se poate ascunde, capătă o atitudine agresivă ce intimidează necunoscătorii, se strânge ca un colac, sâsâie puternic și lovește agresorul cu capul, dar fără a mușca. Dacă este luat în mână, împrăștie din conținutul glandelor sale anale urât mirositoare. Dacă nu are încotro, face pe mortul: corpul devine încolăcit și întors pe spate și scoate limba afară. Este total inofensiv și nu mușcă.
În Republica Moldova specia nu este protejată, nefiind inclusă în ultima ediție a Cărții Roșii.
# Șarpele de apă este una dintre cele mai răspândite specii de șerpi din Europa, inclusiv în Republica Moldova. Este un șarpe mai mic decât cel de casă (nu ajunge la 2 m în lungime). Capul este lung și îngust. Masculii se diferențiază de femele prin modificarea regiunii bazale a cozii, servind la imobilizarea femelelor în timpul acuplării.
Coloritul dorsal al șarpelui de apă variază de la galben la verzui și cenușiu. Pe acest fond se disting cinci șiruri de pete pătrate și adesea o pată în formă de Ʌ poziționată în posteriorul capului. Coloritul ventral este alb-gălbui sau roșu-cărămiziu peste care sunt inserate pete negre ce alternează. Juvenilii au același colorit ca și adulții.
Este o specie cu activitate diurnă ce preferă habitatele acvatice, trăind mai mult în apă decât Natrix natrix. Poate fi întâlnit în apă sau în imediata vecinătate a ei, rareori la distanțe considerabile față de aceasta. Se hrănește cu pești mici, broaște, tritoni și mormoloci, pe care îi vânează în apă.
Atunci când este văzut, prima reacție a lui este fuga, se ascunde în găuri, crăpături, sau dacă este în apropierea apei, se refugiază în apă. Dacă nu se poate ascunde capătă o atitudine agresivă ce intimidează necunoscătorii, se strânge colac, sâsâie puternic și lovește agresorul cu capul, dar fără a mușca. Dacă este luat în mână împrăștie din conținutul glandelor sale anale urât mirositoare, iar dacă este stresat mai mult timp capătă o atitudine de mort, la fel ca și șarpele de casă. Este total inofensiv și nu mușcă.
În Republica Moldova specia nu este protejată, nefiind inclusă în ultima ediție a Cărții Roșii.
# Șarpele de alun este un șarpe neveninos, mic, zvelt (70—80 cm). Este o specie larg răspândită în Europa, iar în Republica Moldova preferă zonele uscate și însorite, luminișuri și liziere de pădure, alunișuri și zone cu vegetație arborescentă sau buruienișuri.
Are botul proeminent, iar pe cap prezintă o pată mai închisă la culoare. Din cauza aspectului general, e deseori confundat cu o viperă. Coloritul dorsal al șarpelui de alun este brun sau brun roșcat la masculi și cenușiu-brun la femele. Din colțul gurii spre nară se distinge o dungă de culoare neagră sau brună. În porțiunea posterioară a capului se disting două șiruri scurte de pete de culoare brun-negricioasă. Desenul dorsal prezintă 2-4 șiruri întrerupte de pete brune închis. Coloritul ventral este alburiu în regiunea cefalică, iar în regiunea abdominală este variabil (brun, roșu-cărămiziu, cenușiu sau negru). Puii au capul adesea negru, iar abdomenul roșu-cărămiziu intens.
Este o specie diurnă ce se cațără pe arbuști, unde stă la soare. Se hrănește cu șopârle, șerpi mici, rozătoare și păsări pe care le imobilizează prin constricție.
Atunci când este atacat, capturat sau deranjat, se face colac și șuieră, repezindu-se să muște. Luat în mână împroașcă o secreție rău mirositoare, eliminată de glandele anale situate la baza cozii. Mușcătura nu este veninoasă!
Specia este inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova, având statut de specie periclitată.
# Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates): în Moldova i se mai zice Șarpele cu patru dungi, pentru că așa a fost tradus din rusă (Четырёхполосый лазающий полоз). Acesta din urmă (șarpele cu patru dungi sau Elaphe quatorlineata) a devenit o specie separată de sauromates cu decenii în urmă, dar în Republica Moldova confuzia încă persistă.
Specia trăiește în regiunile de stepă și silvostepă, fiind uneori întâlnit în apropierea așezărilor omenești sau chiar sub podul caselor. Este un cățărător abil, urcându-se foarte bine în arbori. Se mișcă relativ lent. Balaurul dobrogean este un șarpe neveninos, de talie mare (2-2,6 m), masculii fiind mai mari decât femelele. Coloritul spatelui este foarte variabil – de la cenușiu, cenușiu-măsliniu spre brun-gălbui; adulții au de obicei un colorit dorsal cafeniu sau brun-roșcat, iar juvenilii cenușiu sau brun-gălbui. Pe spate ies în evidență petele mari, neregulate (rombice sau ovale), ușor alungite în direcție transversală, de culoare închisă, pe alocuri contopite uneori într-o dungă în zigzag; aceste pete sunt dispuse în 4 șiruri (4-5 șiruri la juvenili) longitudinale. În partea inferioară (ventrală) a flancurilor se află câte un rând de pete mai mici întunecate de aceeași culoare cu a spatelui care tind să formeze o dungă închisă continuă.
Se hrănește cu mamifere rozătoare, șopârle, păsări pe care le omoară prin constricție și le înghite întregi. Vânează pe timpul zilei.
Nu este un șarpe agresiv, dar mușcă atunci când este capturat sau manevrat. Înainte de a mușca, își ridică partea anterioară a corpului și cu un sâsâit scurt face salturi în direcția inamicului. Când este stresat, vibrează rapid cu vârful cozii, care se lovește de un substrat tare și produce un pocnet caracteristic. Pentru a scăpa de dușmani se cațără în copaci, iar dacă este luat prin surprindere pe un copac, cade ca o piatră la pământ. Mușcătura nu este veninoasă!
În Republica Moldova este o specie protejată, având statutul de critic periclitată, pentru că habitatul ei (stepa) este desțelenit pe scară largă. Balaurul dobrogean aduce foloase pentru agricultură, deoarece se hrănește cu rozătoare care provoacă mari daune culturilor agricole.
# Șarpele rău. În Republica Moldova i se mai zice și Șarpele cu abdomen galben, pentru că așa a fost tradus din rusă (Полоз желтобрюхий). Acest șarpe neveninos trăiește în locurile uscate și călduroase de silvostepă. Preferă liziera pădurilor, tufărișurile, coastele sau pantele de stâncă unde există vegetație arbustivă sau arborescentă. Șarpele rău este diurn și stă mult la soare. Primăvara și toamna este activ în timpul zilei, iar vara – doar dimineața și seara. Este un șarpe foarte rapid, alunecând cu o viteză mare; se cațără foarte bine și iute pe arbori și arbuști în căutarea hranei. Se hrănește cu șopârle, popândăi, șoareci și șobolani, pui de păsări sau chiar alți șerpi, inclusiv veninoși, la al căror venin este imun. Prinde prada cu o viteză uluitoare, apucând-o cu gura și o sugrumând-o prin încolăcire.
Șarpele rău este lung de până la 2 m, are spatele cafeniu, brun-gălbui sau brun-cenușiu cu o dungă mediană longitudinală deschisă pe fiecare solz. Abdomenul este galben, capul este oval și alungit, ușor separat de gât. Vârful botului este obtuz și rotunjit. Trunchiul este foarte lung și relativ gros, iar coada e lungă și subțire. Dimorfismul sexual este evident: masculii adulți sunt mai mari decât femelele și au capul mult mai mare.
O trăsătură distinctivă a comportamentului șarpelui rău este agresivitatea lui neobișnuită, în special a masculilor. De obicei, acest șarpe se ascunde în crăpăturile și golurile dintre pietre dacă simte vreun dușman, dar de multe ori ia o postură amenințătoare, se încolăcește în spirală (comportament caracteristic șerpilor veninoși), ridicând partea anterioară a corpului, șuierând puternic cu gura deschisă și aruncându-se asupra inamicului cu salturi rapizi și lungi (uneori până la 1,5-2 m). Când este prins, e foarte agresiv, mușcă furios fața sau mâna atacatorului. S-au relatat chiar cazuri de atac neprovocat a șarpelui rău asupra oamenilor care treceau pe alături sau a animalelor domestice care pășteau în apropiere. Mușcătura nu este veninoasă, însă provoacă durere, sângerează și uneori poate să se infecteze.
În Republica Moldova este o specie protejată, fiind inclusă în Cartea Roșie cu statutul de periclitată. Specia este amenințată preponderent de distrugerea habitatului, mai ales a locurilor de reproducere și iernat. La fel ca și balaurul dobrogean, șarpele rău aduce foloase pentru agricultură deoarece se hrănește cu rozătoare care provoacă mari daune culturilor agricole.
# Șarpele lui Esculap este de fapt șarpele pe care mulți îl văd în simbolul farmaciilor, încolăcit pe un pocal. Specia este răspândită în centrul și sudul Europei, preferând pădurile uscate cu zone însorite, terenuri stâncoase și ruine invadate de vegetație.
Este un șarpe neveninos, lung (de până la 2 m), cu un aspect zvelt, cap mic și îngust, corp cilindric și coadă lungă și subțire. Coloritul dorsal al acestui șarpe este brun deschis, brun închis sau brun-cenușiu, majoritatea solzilor fiind prevăzuți cu dungi albe. În părțile laterale ale capului sunt prezente pete galbene deschise, iar de la ochi până la marginea gurii se întind fâșii negre. Coloritul ventral este alb-gălbui uniform pe toată suprafața. Cloritul dorsal al juvenililor este cu pete brune închise pe un fond galben cu negru. Există și exemplare melanice (negre în totalitate).
Se hrănește cu șopârle, rozătoare, cârtițe și rar păsări sau ouă de păsări. Este cel mai bun cățărător dintre toți șerpii de la noi. Deși este un șarpe lent, atunci când este atacat mușcă furios, însă rana pe care o lasă în urmă nu este decât o mică zgârietură. Mușcătura nu este veninoasă!
În Republica Moldova este o specie protejată, fiind inclusă în Cartea Roșie cu statutul de periclitată.
