Pentru prima dată în istoria România, o femeie va fi pusă pe o bancnotă. Decizia a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al BNR, în şedinţa din 30 iulie. Potrivit consiliului, bancnota va intra în circulație în 2020. Eroina a cărui portret va fi reprezentat este Ecaterina Teodoroiu. Aceasta s-a născut în Târgu-Jiu și a căzut în luptă în timpul Primului Război Mondial, potrivit informaţiilor transmise de banca centrală.
Potrivit reprezentanților Băncii Naționale a României, bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote româneşti şi se regăseşte printre cele aflate în circulaţie în zona euro.
„Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificaţie. Banca Naţională a României susţine astfel preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în linie cu iniţiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire”, potrivit BNR, citat de zf.ro.