(foto) Cele mai democrate meme-uri cu revenirea lui Plahotniuc (pentru a doua oară)

Lumina

Internauții au făcut haz de apariția în public a lui Vlad Plahotniuc, prima dată după o lungă perioadă de timp. Președintele PDM a apărut într-un selfie a fostului președinte al Parlamentului, Andrian Candu. 

„Am venit să vă văd, să vă salut, dar să mă vedeți și voi pe mine. Vine curând o perioadă în care o să ne vedem mult mai des și o să comunicăm. Am auzit că sunt susținători care își fac griji pentru mine, datorită unor speculații josnice. Vreau să le mulțumesc pentru grija care și-o fac, să-i liniștesc că sunt bine, iar celor politicieni supra-exaltați în grupulețe, le zic: Nu vă agitați. Nu vă faceți planuri prea mari. O să am eu grija voastră, pentru că am văzut ce puteți face și ce nu prea puteți”, a menționat Plahotniuc în cadrul briefingului de după ședință.

Amintim că, anterior mai multe surse mass-media au scris despre faptul că Vlad Plahotniuc ar fi suferit o problemă gravă medicală. În replică, PDM a acuzat presa de „fake news”.

Internauții au lansat o nouă provocare de meme-uri cu această ocazie.

Victor Televca
Valentin Buliga
Tanea Cernenchi
Radu Plugari
Olesia Șveț
Mircea Eftodi
lumina2
Lumina
Lumina
Lumina
Daniela Sceastlivîi
Anton Smocvin
Alexander Gojocari
Alex Buretz
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente