Autogările din țară au fost concesionate pe termen de 25 de ani. Acestea urmează a fi modernizate

5766d9b17a0e6

Peste 30 de autogări din țară vor fi complet modernizate în următorii trei ani. Vor fi reabilitate atât clădirile administrative, platformele și parcările aferente autogărilor, cât și infrastructura adiacentă – grupurile sanitare, sistemele de canalizare și aprovizionare cu apă, rețelele de iluminare. De asemenea, vor fi construite rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități și vor fi modernizeze sistemele de informare și management, anunță Agenția Proprietăți Publice.

Toate acestea sunt posibile datorită unui parteneriat public-privat încheiat recent de Agenția Proprietății Publice (APP). În rezultatul unui concurs public organizat de APP, drepturile de operare a serviciilor prestate de întreprinderea de stat „Gările și Stațiile Auto” au fost  transmise către un investitor privat pentru 25 de ani. Potrivit documentului, compania câștigătoare este obligată să plătească timp de 25 de ani în bugetul de stat peste cinci milioane de lei anual. Suma va crește cu cinci la sută în fiecare an. Investitorul și-a asumat responsabilitatea ca după expirarea contractului de parteneriat să transmită în proprietatea statului toate bunurile, inclusiv cele reconstruite.

Parteneriatul public-privat este de lungă durată și prevede că recuperarea investițiilor va avea loc pe parcursul a 25 de ani, ceea ce înseamnă că modernizarea autogărilor nu va determina majorarea  tarifelor pentru călătorie în următorii ani. Aceasta în condițiile în care tarifele nu sunt stabilite de partenerii privați, ci sunt aprobate de Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente