Pe 10 august, în Parcul Valea Morilor a fost inaugurat un mini-monument. În locul unei bile decorative pierdute, a apărut asteroidul B 612 și locuitorul său – Micul Prinț. Astfel, Chișinăul a obținut o atracție turistică de mărimea unei planete. Reportera #diez ne povestește întreaga istorie a proiectului realizat de către designerul Igor Uduslivii.
„Dacă cumva veți avea drum încoace, vă implor, nu vă grăbiți, mai zăboviți puțin sub această stea! Și dacă se va apropia de voi un băiețel mic, cu părul de aur, dacă el va râde ca un clopoțel și nu va răspunde nimic la întrebările voastre, cred eu, vă veți da seama cine e. Și atunci vă rog mult, nu uitați să-mi alinați tristețea. Scrieți-mi cât mai repede că s-a întors…”
Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry
Mai mulți ani în urmă, dimineața mea începea cu ritualul Mi3ch. Mi3ch aka Dmitry Chernishev avea un blog, de altfel, blogul este și azi, doar că atunci era mult mai popular. Mi3ch publica, aproape în fiecare zi, vreo istorioară interesantă, o serie de fotografii însoțite de citate, etimologia unor cuvinte sau o întrebare din rubrica Guinness, răspunsul la care îl aflai a doua zi. De la șuruburi, submarine până la lilieci și balene. Frumoase dimineți, nicio zi fără o nouă descoperire! Treptat, am cam rărit-o cu Mi3ch. Îmi aminteam de el o dată pe lună sau două. Apoi l-am lăsat uitării cu totul.
Câteva luni în urmă l-am cunoscut virtual (Facebook) pe designerul, ilustratorul Igor Uduslivii. În scurt timp l-am poreclit Mi3ch. Igor publică în fiecare zi texte despre flora și fauna de pe spatele leneșului, zmeii lui Bell, logo-uri, tot soiul de mașini și multe, multe ilustraţii.
Aproximativ două luni în urmă, Igor a scris o postare despre ideea de a crea o statuie a Micului Prinț la Valea Morilor. Observând că pe gardul ce împrejmuiește lacul, pe alocuri, lipsesc bile/sfere s-a gândit că unul dintre vârfurile schilodite ar putea domestici un asteroid. Ideea a fost primită cu mult entuziasm și încurajare, exact cât trebuia pentru impulsul de a o realiza.
Inițial a fost prințul din plastilină, apoi cel din ceară, iar în final prințul din bronz.
Iată așa un fel de reîncarnare. De fapt, întregul proiect are o alură magică. A pornit de la o simplă idee inspirată din statuile micuțe din alte orașe, preferata lui Igor fiind cea din Stockholm – băiețelul care privește luna. Unii luna, alții soarele… dar la partea aceasta ajungem mai târziu.
Mai mult, Igor deja realizase una dintre ideile sale legate de Micul Prinț, și anume proiectul Jackets + Bookmarks. În cazul machetei prințului, acesta se ițea dintre pagini sub forma unui semn de carte. Așa că, într-o oarecare măsură, puteai prezice că la un moment dat va apărea și o statuie, noroc că există gardul de la Valea Morilor, noroc că bilele mai cad și cineva găsește un rost în asta.
Cel mai emoționant moment din întregul proces de creare a prințului a fost spargerea carcasei din gips și prima întâlnire cu Micul Prinț din bronz. Cele câteva minute în care Igor a studiat atent și totodată frenetic dacă-i bine, dacă papionul stă aranjat, dacă nu lipsește un bumb, mai să numere dacă are toate degețelele. Apoi asteroidul, sigur sunt toți trei vulcani, sigur unul este stins? Și chiar este ceva magic în această întâlnire, într-un prinț apărut dintr-un avocado.
Merită de menționat că acest proiect nu a fost realizat în urma unei campanii de crowdfunding sau a unui oarecare grant. Igor l-a realizat din cont propriu, fiind doar ajutat de câțiva prieteni, în special de către sculptorii Anton Vlas și Artiom Muzlaev, cei care care au transformat o masă lichidă și foarte fierbinte într-un prinț mic.
Deși aceştia nu s-au implicat prea mult la nivel emoțional, cel puțin din discuții așa doreau să pară, totuși spre final s-au atașat un pic de el, mai ales că a ieșit perfect din prima. Mai mult, aceștea planifică să și citească istoria Micului Prinț.
La evenimentul de lansare, la Micul Prinț era coadă, în mare parte toți erau încântați. Cu toate acestea două doamne ușor dezamăgite, deși mai exact revoltate exclamau: Dar unde-i paltonul? Unde-i bastonul? Nici măcar fular n-are – тоже мне принц. Pe de o parte păreau a fi personaje de pe o planetă încă nevizitată de Micul Prinț, planeta unor doamne în etate, morocănoase, care fac revoluții în troleibuze și manifeste din părul albastru al unei adolescente. Pe de altă parte, chiar nu e o asemănare întocmai, deși autorul intenționat și-a dorit ca Micul Prinț să fie așa cum apare pe coperta cărții – cu papion. La chip chiar e puțin diferit, dar are acea expresie de nedumerire și curiozitate, exact ca a unui prinț care nu renunță niciodată la întrebările sale.
Povestea lui Exupéry nu încetează să stârnească discuții. Unii o consideră supraapreciată, extrem de simplistă, alții o fac de nimic, citând scrisorile lui Exupéry. Doritorii de a studia banalitatea și caracterul manipulatoriu al unor animale cu urechi mari sunt rugați respectuos să migreze pe vreun Contrafort.
Iar celor care îl iubesc pe Micul Prinț le rămâne să-l iubească în continuare, sincer și devotat.
Igor și-a luat rămas bun de la el, a acceptat ideea că nu-i mai aparține, deși prima noapte a fost grea. Întuneric, singur, dacă îi e frig? Printre altele, mândra voastră servitoare își asumă angajamentul să-i împletească prințului un fular, așa ca pe la sfârșit de octombrie acesta să nu răcească.
Acum Micul Prinț este al nostru, cel puțin atâta timp cât nu se vor găsi niște baobabi să-l răpească…
Până atunci, dacă vă simțiți vreodată trist… când în jur cad frunzele și taxiurile se grăbesc (chiar dacă, ne pare rău, nu sunt mașini libere), faceți o plimbare până la Valea Morilor și urmăriți apusul împreună cu Micul Prinț, așa cum o face el în fiecare seară. Poate odată cu soarele va apune și tristețea, iar stelele vă vor dărui blândețea lor.
