În cadrul ședinței Guvernului din 25 iulie a fost aprobat parțial un proiect de lege, înaintat de către un grup de deputaţi din Parlament. Acesta se referă la eliminarea restricţiilor privind numărul tentativelor de promovare a examenului de bacalaureat, „astfel încât un elev să poată să se înscrie la examenul de bacalaureat de câte ori doreşte până când îl va promova”.
Conform proiectului de lege, iniţiativa de a repeta examenul de bacalaureat va fi posibilă nu doar în cadrul sesiunilor de vară, dar şi pe parcursul anului de studii, cu achitarea cheltuielilor aferente organizării unei sesiuni de examene din contul candidaţilor înscrişi în sesiunea respectivă.
Momentan, conform Regulamentului de examen, un candidat la examenul de bacalaureat poate să se înscrie la acest examen, în mod gratuit, pe parcursul a 3 ani, având la dispoziţie a câte 2 sesiuni anual (sesiunea de bază şi cea suplimentară) sau 6 sesiuni per total. În cazul în care cele 6 sesiuni de examen, asigurate în mod gratuit, nu au fost suficiente pentru promovarea examenului, candidatul are la dispoziţie, opţiunea bacalaureatului în regim de externat, de această dată contra plată, dar fără limită maximă a participărilor în sesiune.
Momentan o taxă se achită după a 6-a tentativă de susţinere gratuită a examenului. Guvernul consideră că acceptarea susținerii repetată și contra plată ar înrăutăţi situaţia candidaţilor care la moment nu plătesc pentru sesiunile 3-6. Astfel, această propunere nu a fost susținută.
Totuși, miniștrii au acceptat următoarele: „în decursul unui an vor fi organizate trei sesiuni ale examenului naţional de bacalaureat. Pentru participarea la a 3-a sesiune anuală de bacalaureat, candidatul achită o taxă dc examen, în mărimea stabilită de către Guvern.”
Vedeți mai jos proiectul de lege, care urmează să fie prezentat Parlamentului: