Probabil cunoașteți de„regulile bisericești”care interzic cuplurilor creștine să aibă relații sexuale în anumite zile. Cu această ocazie, vloggerul Ion Andronache a elaborat un calendar pentru anul 2019 în care a numărat zilele în care sunt „permise” relațiile conjugale ale soților. Potrivit calculelor, anul viitor, cuplurile vor avea la dispoziție doar 68 de zile pentru sex.
Cunoașteți că în calendarului bisericesc este inclus date când este interzis să faceți nunți sau alte reguli care impun respectarea riguroasă a sărbătorilor creștine. Mai există și un calendar care interzice sau care reglementează zilele în care soții pot face sex.
Iată ce spune renumitul duhovnic român Ilie Cleopa despre acest lucru: „Zilele de înfrânare trupească a soţilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sâmbătă, duminică şi toate zilele de post şi sărbătorile de peste an. Soţii trebuie să aibă două zile de curăţenie înainte de a merge sărbătoarea la biserică”.
Ion Andronache a preluat această regulă monahală a lui Ilie Cleopa impusă laicilor căsătoriți și a calculat câte zile aceștia au dreptul să aibă relații sexuale.
Așadar, iată când familiile creștin-ortodoxe din Moldova pot face sex în anul 2019.
#Ianuarie – data de 24, 28, 29 și 31
#Februarie – data de 4, 5, 7, 18, 19, 21, 25, 26 și 28 februarie
#Martie – POSTUL MARE (nu se face sex)
#Aprilie – data de 29 și 30 aprilie
#Mai – data de 7, 9, 13, 14, 16, 27, 28 și 30 mai
#Iunie – data de 10, 11, 18 și 20 iunie
#Iulie – data de 15, 16, 18, 22, 23, 25, 29 și 30 iulie
#August – data de 5, 6, 12, 13 și 29 august
#Septembrie – data de 2, 3, 5, 12, 16, 23, 24 și 30 septembrie
#Octombrie – data de 1, 3, 10, 15, 17, 21, 22, 24, 28, 29 și 31
#Noiembrie – data de 4, 5, 7, 11, 12, 14, 18, 25 și 26 noiembrie
#Decembrie – Postul Nașterii Domnului (nu se face sex)
Prin urmare, din 365 de zile cât are anul, conform „pravilelor” aveți voie să vă bucurați unul de altul și să faceți copii doar în 68 de zile. Însemnați-vă aceste zile cu roșu în calendar și fiți atenți să nu greșiți.