Forfotă mare, luminile reflectoarelor, un podium și o mulțime de detalii vestimentare bine puse la punct. Centrul Tekwill, a găzduit pentru al doilea an consecutiv, un fashion show, în cadrul căruia, absolventele facultății Design vestimentar industrial, 18 tinere creatoare de modă, și-au prezentat colecțiile de debut. În cadrul evenimentul a avut loc și un concurs care are drept scop să promoveze cele mai bune colecții.
Organizarea unui fashion show devine deja o tradiție pentru UTM. Prin urmare organizarea avansează la fiecare etapă. Pentru a susține un spirit competitive, sănătos și în acest an organizatorii au hotărât că ar fi oportună constituirea unui concurs. Colecțiile au fost jurizate de mai mulți experți în domeniu și au fost apreciate la cinci categorii Concept, Casual, Prêt-à-porter, Elegance, Avangard.
Casual
Diploma de Gradul I – Tatiana Schițco colecția „All nature”
Colecția minimalistă, destinată sezonului de vară este reprezentativă direcției eco. Fiecare model vestimentar oferă comoditate datorită materialelor naturale și croielii libere.
Diploma de Gradul II – Cristina Boghean colecția „Don’t panic”
Colecția inspirată din echitația cosmică este destinată adolescenților și exprimă rebelitatea acestora.
Diploma de Gradul III – Mariana Bezdîga colecția „Boschito”
Colecția reprezintă o abordare a conceptului reciclajului vestimentar în vederea protecției mediului și resurselor naturale, iar sursa de inspirație a servit imaginea boschetarilor.
Diploma de Mețiune – Cristina Lazăr colecția „Gentleman look”
Colecția pentru bărbați este conformată rigorilor stilului clasic englez cu expresii grafixe ale carourilor și texturilor.
Prêt-à-porter
Diploma de Gradul I – Ionela Bejenaru colecția „Megapolis”
„M-am inspirat din structura orașelor și grafica lor specifică. Munca propriu-zisă mi-a luat patru luni, dar realizarea schițelor și căutarea inspirației au constituit încă două luni. Colecția mea se deosebește prin formele produselor și prin decorul realizat manual. Eu sper că aș putea să-mi comercializez colecția, deși aceasta are și anumite elemente avangardiste. Mi-a plăcut enorm perioada de producere a colecției și desigur m-am simțit foarte bine atunci când m-am împărtășit cu ea cu atâția spectatori”.
Diploma de Gradul II – Valentina Lazări colecția „Never dying jewel beetles”
Colecția în stil casual oferă atitudini celor care iubesc comoditatea și în același moment doresc să se evidențieze din mulțime. Pentru realizarea decorului unicat au fost folosite peste 400 de mii de aripi de insecte.
Diploma de Gradul III – Irina Bogdacenco colecția „Flavor of freedom”
„Am folosit contrastul de culori, am transformat cămașa bărbătească într-o ținută pentru femei. Inspirația vine de la hainele bărbătești din perioada Renașterii. Schițele au început din septembrie, lucrul asupra colecției a început în ianuarie. M-am simțit super când am văzut colecția mea pe podium, erau momente când îmi părea că ceva nu merge cum trebuie, dar într-un final mi-a plăcut rezultatul final”.
Elegance
Diploma de Gradul I – Ecaterina Caraman colecția „In balance with nature”
„Inspirația la mine a venit din natură. Crearea colecției a durat jumătate de ani. Eu am folosit un imprimeu digital, creat de mine, pe care ulterior l-am transpus pe stofă. Planific să particip cu această colecție la Moldova Fashion Days, după care urmează să o comercializez”.
Diploma de Gradul II – Mihaela Dorogan colecția „Infinity”
Colecția se distinge prin utilizarea lucrului manual. În această colecție sunt intercalate două tehnici: macrame lu croșetarea pe furcă.
Diploma de Gradul III – Odolina Jalbă colecția „For eclectic and strong woman”
Colecția desemnează în mod inedit caracteristicile stilului eclectic și întruchipează imaginea femeii nonconformiste, îndrăznețe și încrezute în sine.
Avangard
Diploma de Gradul I – Zorina Don colecția „Plastic integration”
Caracteryl inedit al colecției se datorează stilului eclectic, utilizării materialelor netradiționale și soluționării grafice.
Diploma de Gradul II – Zinaida Barbos colecția „Punk Freedom”
O colecție în stil Punk care se axează pe caracterul individual și pune accent pe ideea zborului, și redă senzația de libertate.
Diploma de Gradul III – Anastasia Svinarciuc colecția „Art of forms”
Colecția vestimentară posedă o tentă avangardistă și este inspirată din arhitectura gotică medievală.
Diploma de Gradul III – Inga Andronovici colecția „Deep Forest”
Colecția avangardistă bazată pe utilizarea imprimeului și decorului din capse metalice este inspirată din motivele naturii.
Concept
Diploma de Gradul I – Lilia Ababii colecția „#MeeToo”
Conceptul feminist dezvoltat în colecție relevă un răspuns la discriminările sociale.
Diploma de gradul II – Doina Țopa colecția „Harnessed Bossom”
Colecția e inspirată din conceptul „Free the nipple”. Colecția sugerează substituirea atitudinii în societate și anume posibilitatea de a obține egalitate între sexe.
Diploma de Gradul III – Maria Rotaru colecția „Freedom Vibes”
Colecția unisex este destinată tinerilor exploratori, comport universalitatea prin soluția artistică și constructivă, oferind tinerilor confort fizic și libertate de exprimare.
Diploma de gradul III – Elena Țurcan colecția „Avis”
„M-am inspirit de la păsări. Am luat ideea de a transpune caracterul fiecărei păsări în fiecare ținută. Am cinci păsări: bufniță, corb, rândunică, vultur și cocostârc. Am folosit pictura pe stofă și am utilizat culorile acrilice, toată detalizarea mi-a luat aproximativ cinci luni. Am aplicat și broderia cu fosfor pe o ținută. În timpul apropiat planific să particp la mai multe concursuri naționale și internaționale pentru a-mi promova lucrările”.
Toate tinerele urmează să beneficieze de premii din partea UTM. Deținătoarele diplomelor de gradul I vor fi premiate cu 2500 lei, gradul II – 2000 lei, gradul III – 1500 lei și creatoarele de modă care au obținut mențiuni 750 lei.
Alte două premii a câte o mie de lei au fost înmânate absolventelor Lilia Ababii și Maria Rotaru din partea întreprinderii de confecții „Artizana” SA.
Un premiu special a oferit și brandul „Katea Gri”. Acesta a fost obținut de Lilia Ababii.
Un alt premiu special, de 50 de Euro din partea brandului „Sophie” a fost înmânat Doinei Țopa. De asemenea, Elena Zbârnea a invitat tânăra să lucreze în cadrul renumitei comapanii.
Comania YKK, România SRL – producător de accesorii pentru industria ușoară le-a acordat premii speciale Zinaidei Barbos și Ingăi Andronovici.
Carolina TIMCO, directoarea Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii ZIPHouse, a oferit viitoarelor creatoare de modă câte un abonament pe tot parcursul verii la ZIPHouse
Juriul, de asemenea, a desemnat șase tinere, care urmează să primească o invitație de participare la Moldova Fashion Days, desfășurat în luna octombrie a anului curent. Norocoasele care vor avea ocazia să prezinte creațiile sale unui public select sunt: Mihaela Dorogan, Doina Țopa, Maria Rotaru, Ecaterina Caraman, Tatiana Schițco, Lilia Ababii.