„Preparatul aplicat omoară și larvele”. Parcurile din Capitală sunt tratate împotriva căpușelor

a

De ceva vreme, muncitorii de la Spații Verzi au început aplicarea tratamentelor de combatere a căpușelor în parcurile capitalei. Solicitată de IPN, Maria Poleacov, specialist superior în protecția plantelor la întreprinderea municipală „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, a comunicat că din 3 mai, când au început intervențiile, au fost tratate trei parcuri: Valea Morilor, Râșcani și La Izvor.

„Preparatul aplicat omoară și larvele, de aceea căpușele nu se mai înmulțesc în acea zonă”, a menționat Maria Poleacov. În zilele următoare, tratamente de combatere se vor aplica la Valea Trandafirilor, în scuarul Serghei Lazo, Parcul Alunelul, Pădurea-parc Dimo, Pădurea-parc Calea Orheiului și Nicolae Costin.

Specialiștii Centrului de Sănătate Publică a municipiului Chișinău îi sfătuiesc pe oameni, când fac plimbări, să îmbrace haine de culori deschise, cu mâneci lungi, să evite desișurile. Iar atunci când se află în spații verzi timp mai îndelungat, să inspecteze pielea neacoperită şi, ajungând acasă, să facă duș.

Dacă este depistată o căpușă, ea trebuie urgent îndepărtată, iar locul mușcăturii se tratează cu tinctură de iod sau cu soluție de alcool de 70% și nicidecum prin alte metode. Pentru a decide tratamentul chimioprofilactic, persoanele trebuie să meargă la medicul de familie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente